Administratorul finanicar al lui Dinamo, Iuliu Mureșan îi asigură pe fanii dinamoviști că în curând va începe demolarea bătrânului stadion Dinamo, fiind 100% sigur de acest lucru.
Iuliu Mureșan: „Va începe 100%”
„Sunt sigur de acest lucru, va începe sută la sută demolarea și va trebui să ne căutăm alt stadion din sezonul următor.
Noi am vrea foarte tare (n.r să joace pe stadionul „Arcul de Triumf”), am avut discuții la MTS, dar ni s-a spus aceeași poveste, că lipsesc niște avize, că deocamdată nu pot, dar au putut să joace unii-alții pe acolo. E un stadion care corespunde și pentru fotbal. Măcar o echipă ar putea să joace și acolo.
Nu e normal ca un stadion făcut din bani publici să fie confiscat de o echipă, nu contează din ce ligă. Toate echipele au dreptul să joace acolo.
Și noi trebuie să facem venituri, fotbalul trebuie să atragă în primul rând. Nu înțeleg de ce își permit unii ca stadioanele frumoase, moderne, cu condiții, să fie ținute pentru 500 de spectatori sau 1000, la un meci din când în când. Nu înțeleg logica, mă depășește pe mine”, a spus Iuliu Mureșan, la emisiunea Ora Exactă în Sport.
Cristi Munteanu, optimist în privinta viitorului lui Dinamo
„Fanii au susținut clubul pe linia de plutire. Într-o zi poate să vină cineva și să preia clubul. Dacă ai și stadion, cred că lucrurile se vor schimba în bine pentru Dinamo. Pentru Dinamo este important să se mențină în Liga 1 măcar până va avea stadion. Sunt convins că stadionul va atrage investitori la echipă.
Acum are nevoie de un plan sportiv cu care să te menții acolo. Cu un stadion în centrul Bucureștiului, să te cheme și Dinamo… sunt o mie la sută sigur că se vor înghesui sponsorii la echipă”, a spus Cristi Munteanu, pentru www.sport.ro.
Citește și:
No Comment