Motivele pentru care Steliano Filip trebuie să fie fericit


Steliano Filip trece prin unul din cele mai fericite momente ale sale de când s-a apucat de fotbal. Mai multe echipe sunt interesate de serviciile sale, s-a căsătorit de curând cu frumoasa inimii lui, Bianca și va avea în curând un copil. Este vorba despre o fetiță pe care cei doi o așteaptă la finalul acestei luni cu multă nerăbdare. Ei s-au fotografiat la petrecerea de la Rin cu trofeul obținut zilele trecute de Dinamo, Cupa Ligii.

Cu toate acestea, fundașul de 23 de ani are un singur motiv de întristare. Că nu a fost convocat la națională chiar dacă ar fi meritat. Chiar dacă asta înseamnă că se va putea bucura în voie de fetița lui în primele zile de viață pentru că pe 11 iunie dinamoviștii se vor reuni pentru pregătirea noului sezon.

”Nu am primit niciun telefon, ceea ce mă deranjează este că au spus că la națională vor ajunge cei mai în formă jucători. Mai mult nu vreau să comentez pentru că ar însemna să vorbesc despre colegii mei pe care îi respect. Nu vreau să mă laud dar cred că am făcut un play-off bun, de când a venit Mister nu am mai fost un meci suspendat, mi-am făcut treaba și se pare că acest lucru nu a fost destul pentru ei”, a declarat Filip.

Citește și:

Un jucător dinamovist poate pleca în Serie A!

 

-->
Previous Un jucător dinamovist poate pleca în Serie A!
Next Fanii dinamoviști sunt invitați să meargă gratis în deplasare să susțină fetele de la handbal

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *