Montini ”bombardierul”. A ajuns la cota 9. Până la trofee, la ce se gândește italianul


Mattia Montini a fost din nou decisiv pentru echipa lui Mircea Rednic. A ajuns la cota de 9 goluri în tricoul ”câinilor” și ne face să ne gândim unde am fi fost dacă avea aceeași eficiență cu Dinamo în play-off. Până la visele roș-albilor din sezonul viitor, iar se vorbește de campionat și de Cupă, atacantul italian a tras un semnal de alarmă.

”Toate meciurile sunt foarte dificile acum. Nu e ușor să joci în play-out. Dar trebuie să ajungem în siguranță repede. Nu știam dacă mingea ar fi intrat, de aceea am împins-o. Nu mă așteptam să înscriu atât de multe goluri în România, important e să-mi ajut echipa. Am înscris 9 goluri, vreau să marchez mai multe. Pas cu pas, vom fi mai buni. Vom lucra din greu pentru a ne salva mai repede în acest sezon, apoi vedem câte trofee vom câștiga ediția viitoare. Dacă sunt la Dinamo, vreau să marchez multe goluri. Ar fi mai bine pentru noi să vină mai mulți spectatori”, a comentat Mattia după meci.

Citește și:

Opiniile specialiștilor. S-au ales fotbaliștii care nu trebuie să lipsească și la anul

 

 

-->
Previous Rednic debordant și pus pe șotii. L-a botezat pe Kabashi, a mai anunțat un transfer, a anunțat echipa din prima etapă a ediției viitoare!
Next Opiniile specialiștilor. S-au ales fotbaliștii care nu trebuie să lipsească și la anul

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *