Montini a înscris în ultimul minut. Reacția lui Uhrin și ce șanse are italianul să redevină titular


Dusan Uhrin continuă lupta contracronometru pentru a ajunge în play-off, iar victoria cu Chindia (4-1) vine ca un pansament pentru Dinamo, cu trei etape înaintea finalului din 2019. Cehul a fost mulțumit de succes, i-a lăudat pe jucători, dar Mattia Montini rămâne în continuare cu șanse mici de a se mai impune ca titular.

”Am marcat multe goluri, sunt fericit. Cine a intrat, a contribuit la victorie. Eu sunt fericit pentru Ricardo Grigore. Important e ca cine intră să dea totul. Moura e agresiv, a jucat bine. Montini? Nu prea a avut noroc până acum, sper că lucrurile se vor schimba. A avut și o accidentare,
Perovic joacă bine, acesta e fotbalul.

A fost un meci bun pentru noi. În prima repriză am jucat bine, dar nu am fructificat ocaziile. Am făcut și câteva greșeli. Repriza secundă a fost foarte bună. Nu mi-a fost frică după golul lor egalizator. Am vorbit în vestiar că trebuie să jucăm mult mai rapid. Am marcat goluri frumoase, acum sunt fericit.Ricardo Grigore este unul dintre jucători sub 21 de ani, iar eu mă bazez pe ei. Aș fi vrut să joc cu amândoi pe teren tot meciul, dar Moldoveanu a avut niște probleme”, a declarat Uhrin după meci.

Citește și:

Doardinamo confirmat. Doi jucători, ca și plecați. Un tânăr ar putea primi o șansă

Previous INTERVIU Nistor e hotărât: ”N-a avut niciun efect”
Next GALERIE FOTO Seară frumoasă de miercuri în Ștefan cel Mare

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *