Moldoveanu dezvăluie ce coleg îl ajută cu SFATURI. Și cu ce-l ajută play-out-ul


Robert Moldoveanu este un puști de mare viitor al roș-albilor, a revenit cu bine după multiplele accidentări, iar atacantul de 19 ani a primit tot mai multe șanse din partea lui Florin Bratu. Are două goluri și un assist în 7 meciuri în actuala ediție, dar se așteaptă și o mai mare creștere de la el în perioada imediat următoare.
Vârful este conștient și el de acest detaliu, e pregătit să-și facă un nume în Ștefan cel Mare. ”Mai avem 9 meciuri și vrem să le câștigăm pe toate. Pentru moralul nostru, pentru fani, trebuie să arătăm că a fost o greșeală să ajungem în play-out. Sunt bucuros că mi-am revenit după accidentări, că Mister îmi dă șanse să joc cât mai mult și sper ca de la meci la meci să fiu mai bun, să marchez goluri. Mă ajută Adam Nemec, îmi dă sfaturi și mă înțeleg bine cu el”, a specificat Moldoveanu. Fotbalistul a oferit detalii și din interior: ”Florin Bratu ne-a pus aproape unul de altul, e un bun psiholog, ne dă o mare motivație de a juca bine. Meciul cu Juventus Colentina nu l-am tratat cu seriozitate, ne-a costat. Dar ne-am revenit. Play-out-ul ne-a dat nouă, tinerilor, șanse, însă la anul trebuie să fim în play-off, fără discuții. Visul meu e să câștig un trofeu cu Dinamo”.

-->
Previous Bratone dă peste un fost stelist. Pe cine înfruntă Dinamo
Next Ce VREA Neaga de la meciul cu Dinamo. Ce se întâmplă cu Răzvan Raț

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *