Mohammad Murad aproape de Dinamo


Marți seară, la sediul unei case de avocatură din centrul Capitalei, mai mulți oameni de afaceri, unii dintre ei cu afinități roș-albe, s-au întâlnit cu câțiva dintre factorii de decizie de la Dinamo, printre care administratorul special Vlad Iacob și liderul PCH, Elias Bucurică, dar și Mohammad Murad.

Cei de la Playsport au scris despre acest „meeting”, a fost o întâlnire preliminară de fapt, iar doi oameni cu greutate din angrenajul actual al grupării, Marin Iuhasz și Gheorghe Nițu, au discutat prin intermediul videocall.

La întâlnirea de prezentare a participat și omul de afaceri Mohammad Murad, 58 de ani, un businessman cu origini libaneze, de patru decenii în România.

În urmă cu doi ani, a fost în discuții să preia Dinamo de la Ionuț Negoiță. Ulterior, pentru scurt timp, a avut un contract de sponsorizare cu clubul. Murad, milionarul care, printre altele, a introdus substantivul „șaorma” în lexicul românesc, dar și conceptul de all inclusive în hotelurile sale de pe Litoral, este președinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

A cochetat și cu politica, a candidat pentru a deveni primarul Mangaliei.

Într-un interviu acordat GSP.ro, milionarul a explicat care sunt șansele să preia Dinamo, fie pachetul majoritar de acțiuni, fie un alt pachet, fie să se implice financiar la clubul cu care a recunoscut că simpatizează

– Domnule Murad, vă interesează să investiți la Dinamo sau chiar să preluați un pachet de acțiuni la acest club?

– Ați început direct, vă răspund direct. A fost o întâlnire preliminară, informală, ne-am documentat puțin,. Am discutat, până vineri se tranșează lucrurile! Într-un fel sau altul.

– Vineri acum, adică poimâine, după prima etapă a „câinilor”, cu Progresul Spartac?
– Da, vineri. Atunci voi putea să vă spun mai multe. Sau poate nu.

– Dacă tot a fost o discuție preliminară, aveți și o impresie preliminară?
– Din partea mea, eu sunt deschis! Nu știu exact cum stă situația cu obligațiile trecutului, aștept răspunsuri, dacă sunt în stare aceste persoane să mă lămurească asupra fiecărui detaliu. Nu vreau să facem ceva de moment. Eu vorbesc de multe ori la plural, pentru că totul se face în echipă… Dinamo, ca orice club de fotbal, ca orice business, trebuie să aibă stabilitate pe termen lung.

– Ce ar putea urma?

– Niște discuții profunde. Totul depinde de ceea ce se va întâmpla până vineri. Am dorit să văd care e situația, probabil, și dânșii, de la Dinamo, au dorit să vadă care e disponibilitatea mea. Repet, sunt deschis, dar să vedem întreaga situație.

– Ați putea acum să estimați dacă sunt șanse să veniți la Dinamo?
– E greu să te exprimi la această oră. N-am ajuns la o opțiune finală. Oricum, să știți că sunt discuții și cu alte persoane interesante de a investi la Dinamo. Și sunt discuții deschise. Se pot găsi soluții multiple, asta este bine. Cu mine, fără mine, sunt opțiuni credibile. Mai așteptați un pic până vineri!

– Ați încercat să luați informații și de la Cristi Borcea, prietenul dumneavoastră?
– Dinamo este un club pentru care am o afinitate deosebită, iar Cristi Borcea este prietenul meu de ani buni, de-o viață, am încercat să discut ceva mai mult și cu el, dar e plecat din țară.

– Ați mai încercat să preluați Dinamo, apoi ați sprijinit printr-un contract de sponsorizare.
– Da, am avut discuții în 2020 și cu Ionuț Negoiță. Până la urmă, nu vreau să spun cuvinte mari,. Avem o obligație morală pentru sportul românesc, ca și pentru alte domenii din această țară. Pe românește, să dai, nu să iei, pe termen mediu și lung.

Citește și:

Răducioiu amenință Dinamo: ”Am vorbit cu avocatul”

-->
Previous La ce oră se joacă Progresul-Dinamo
Next Dinamo a anunțat numele sponsorului principal

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.