Modalitățile prin care Dinamo se poate salva matematic după această etapă


Au mai rămas doar 2 etape din play-out-ul Ligii 1, dar lupta pentru evitarea retrogradării rămâne una foarte interesantă. Deși după cele 4 victorii consecutive „câinii” răsuflă mai ușurați, lupta nu este încă câștigată. Pentru a se salva matematic, Dinamo mai are nevoie de 4 puncte pentru a se salva de la evitarea unei disputări la baraj pentru menținerea în Liga 1. Există însă o mulțime de alte variante foarte posibile pentru care Dinamo se poate salva și cu mai puține puncte, de aceea am ales să vă prezentăm diferitele modalități.

1. Astra-Voluntari – sâmbătă, 16:30 – este poate meciul cel mai important pentru Dinamo din această etapă. Un eventual egal le-ar ține pe ambele echipe pe locuri de baraj(25 puncte), iar Dinamo cu un succes la Pitești S-AR SALVA MATEMATIC(30 puncte).

2. Chindia-Viitorul – vineri, 20:00 – reprezintă un alt meci foarte important, căci dacă Chindia nu va pierde în această seară, iar Dinamo va câștiga la Pitești, rezultatul meciului de mâine, Astra-Voluntari, nu ar mai conta. O victorie a oricărei echipe(fie Astra, fie Voluntari) ar aduce-o la 27 de puncte și ar lăsa-o pe cealaltă la 24 de puncte, iar Viitorul necâștigând cu Chindia ar rămâne fie la 26 de puncte(dacă pierde), fie la 27 puncte(dacă ar face egal) și nu ar mai putea să o ajungă pe Dinamo, care cu un eventual succes la Pitești ar face 30 de puncte. (și Dinamo și Viitorul au beneficiat de rotunjire de puncte, astfel că la egalitate de puncte, „câinii” ar avea avantajul meciurilor directe).

Meciul Poli Iași-Hermannstadt este nesemnificativ pentru Dinamo, care după succesul din etapa trecută s-a asigurat că nu mai poate fi depășită de cele 2.

Meciul UTA-Gaz Metan ar putea fi interesant din prisma faptului că Dinamo are șanse teoretice pentru a ocupa locul 8, loc care te-ar duce la un baraj cu locul 7, iar câștigătoarea va da un nou baraj cu o echipă din play-off pentru a ocupa ultimul loc de Europa. Astfel, un egal ar fi cel mai convenabil pentru „câini”.

Citește și:

Șanse pentru Halep să participe la Roland Garros

Previous Mircea Lucescu, încă un trofeu în Ucraina
Next Construcția stadionului aduce un sponsor foarte puternic la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *