Miriuță: ”Să-i ierte bunul Dumnezeu, eu nu-i mai iert!”


Antrenorul lui Dinamo, Vasile Miriuță, a ținut o conferință de presă lungă (n.r. 18 minute) după partida cu Viitorul Constanța, în care a spus lucrurilor pe nume și a clarificat situația de la echipă. Cel mai probabil, cei cinci petrecăreți nu se vor mai regăsi prea curând în formula de start a lui Dinamo conform spuselor lui.

”Atitudinea m-a dezamăgit cel mai mult. Cu ei am stat cel mai mult de vorbă, le-am explicat că se pot reabilita cu o victorie cât de cât dar din păcate nu a fost să fie. Măsuri nu aveam cum să luăm. Am hotărât să le dăm amenzi, dar dacă nu jucam atunci nu avea cine să joace.

Voi discuta mâine cu patronul, eu îmi voi spune părerea și el va hotărî. Atâta pot ei în momentul de față.

Și dacă era pe ultimul loc echipa veneam la Dinamo. Chiar și cu scandalurile astea.

Cinci au fost implicați în acea seară. Din informațiile mele nu este prima oară când s-au întâmplat aceste lucruri la Dinamo. Și la lotul național s-au întâmplat aceste lucruri, nu? La U21. Înseamnă că nu au învățat nimic dacă aceleași persoane fac asta. Au făcut-o și cu mine acum și chiar sunt extrem de dezamăgit. Am încercat o lună de zile să adun vestiarul, cred că am reușit, și în câteva zile au stricat totul unul dintre ei, și-au bătut joc de tot ce înseamnă Dinamo.

Ați văzut pe teren dacă au regretat. Puteai să pierzi 1-0, 2-1, dar să ai atitudine, determinare, să vezi că vrei să ieși cu capul sus. Costache? Păi dacă îți pierzi nopțile nu ai cum să nu faci ruptură, aștia sunt.

Se vor lua niște decizii, asta clar. Pentru că își bat joc de toți, nu de mine. De mine poți să spui că-s prost, că nu sunt bun antrenor, dar latura umană contează mai mult pentru mine decât orice. Eu nu mă tem. Ce să fac? Să stau de pază la 4 dimineața sau la 5 dimineața? Eu îi pregătesc.

Am discutat cu patronul despre aceste lucruri și vom merge înainte împreună. Știu câți ar merita să joace la Dinamo dar nu vreau să dezvolt acum.

N-a fost Dănciulescu. A venit un prieten foarte bun la mine și ne-am plimbat prin oraș până pe la 9:30, și pe urmă mergem în camere. Nu sunt polițist să stau să umblu prin camere să văd ce fac jucătorii. Dacă tu la vârsta asta nu te pregătești, nu dormi noaptea, înseamnă că ceea ce s-a întâmplat la hotel se întâmplă și acasă.

Nu știau că vor fi titulari. Negoiță are dreptate. Să intre dânsul pe teren? Le-a dublat contractele în septembrie. E lipsă de bun simț și de caracter! Unii au greșit enorm. Nu știu dacă voi mai lucra cu ei, poate cu unii nu voi mai lucra de mâine. N-are de ce să-i deranjeze. Colegii lor sunt foarte supărați pe ei. E greu de făcut performanță.

Nu-i ușor când știu și ei, ceilalți, aia dorm, se pregătesc de meci, și aia cinci fac ce fac. Eu zece zile am lucrat să-i aduc pe români și pe străini la același numitor comun, că era rupt vestiarul. Asta-i adevărul. Numai eu știu cum i-am dus la Rin la etajul 13 să-i fac să spună ce au de spus și au început să se închege, și s-a văzut asta. Dar acum s-au dus pe apa sâmbetei.

Eu sunt tipul de antrenor care mă duc cu jucătorii până în pânzele albe. Dar dacă mă trădezi nu mai pot să-ți țin partea. Pentru că mă vei trăda și mâine. Așa mai bine mor pe mâna mea. Cu Ion Gheorghe. Măcar știu că ăla dacă îl bag își dă viața. Dacă voi fi dat afară în decembrie măcar știu că am murit pe mâna mea. Suporterii ai văzut ce au spus, toți. Mai bine îi bagi pe tineri, Vasile. Ai căzut în mizeria asta din cauza lui x, y, z.

Eu sunt dinamovist. Chiar dacă nu am jucat. Alții au jucat 10 ani și la primul eșec ne dau cu parul în cap. Unii nu sunt.

Îmi pare rău de Nedelcearu, îmi pare rău de Costache, mai ales că l-am ridicat în slăvi, jucător de națională, construim echipa în jurul lui. Și tu ce faci, mă Costache? Stai până la 4 dimineața și îmi faci ruptură în minutul 60 după ce am făcut toate trei schimbările? Mă lași în 10 oameni 30 de minute. Îmi pare rău și de Hanca, dar și de mine. Că pe mine mă dă afară dacă nu merge echipa. Și atunci…ăla-i prostul, Miriuță, nu? Păi stai că nu e prost Miriuță. Că el vine la 7 și pleacă la 7 seara cu Dican, cu Paolo și cu Cristi Moldovan. Și își dau viața de dimineață până seara și asta e recunoștința pe care ne-o arătați? Nu e Miriuță de vină, de vină sunteți voi, mă. Ei nu se gândesc că dacă se enervează patronul și îi ține pe bancă nu îi mai ia nimeni în viața asta? Trebuie să te lași de fotbal la 22 de ani.

Nu m-am dus în vestiar la ei după meci. M-am dus la mine. Dudea și Costache mi-au spus că au greșit. Ține și de educația lor dar la vârsta asta mai ești influențat. Cei cu experiență trebuiau să fie modele pentru ei. Eu mai cred că play-off-ul poate fi atins. Voi încerca cu cei care își doresc să facem imposibilul. Vom încerca. Eu voi încerca. Dar cu cei care merită. Cu Nemec care a luat al patrulea galben, Costache ruptură, Steliano am văzut că șchiopăta și el de parcă era în cârje, o să bag niște copii care își doresc și voi juca cu ei la Mediaș.

Îi ierți o dată, îi ierți de două ori, a treia oară te mai iartă Dumnezeu. N-am fost prea bun cu ei. Am încercat doar să-i adun. Eu ca jucător, străin, când jucam la Energie Cottbus, și nemții beau până la 4 dimineața, păi stai mă că eu nu am venit să văd cât de frumoasă e Germania, ci să câștig bani. Dacă voi faceți asta, nici noi nu mai câștigăm. Așa și străinii de la noi din echipă. N-au venit să vadă ce frumos e Bucureștiul. Acum ce le spun eu străinilor?

Că mâine se îmbată Nemec, Salomao și Romera, păi stai Mister că și aștia au stat la 4 dimineața. Și-au bătut joc de noi și nici nu mai pot să-i privesc, vă dau cuvântul meu de onoare. M-au dezamăgit total. Lui Mahlangu, Filip și Hanca li s-au mărit salariile în septembrie. Le-au dublat salariile, le-au dat case, mașini, ce să le mai facă? Niciodată nu m-am mai întâlnit cu o asemenea situație. Inadmisibil. Să-i ierte bunul Dumnezeu, eu nu-i mai iert! Eu nu am venit la Dinamo, la echipa pe care o iubesc, să-și bată cineva joc de mine. Indiferent cât voi mai sta aici, o zi, o lună, un an. Nu, e o noapte liniștită. Mergem mai departe cu gânduri pozitive”, a declarat Vasile Miriuță la conferința de presă.

-->
Previous Cornel Dinu, atac devastator: ”Știu tot, erau și filantropi”
Next Mesajul dur transmis de Miriuță oficialilor dinamoviști. Ce vor face cei cinci jucători

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *