Mircea Rednic vrea banii înapoi. Ce sumă cere plus reacția lui Zăvăleanu


Mircea Rednic a trimis o notificare către Dinamo, prin care își cerea drepturile financiare. Cu toate acestea, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al „câinilor”, spune că nu se teme că tehnicianul va avea câștig de cauză.

„Eu nu am mai discutat cu domnul Mircea Rednic. Dar am înțeles că ne-a trimis o hârtie oficială la club prin care ne solicită să îi dăm banii până la sfârșitul contractului. Dar noi considerăm că nu trebuie să facem așa ceva, deoarece l-am demis conform unei clauze din contract. Și nimeni nu te poate ține o veșnicie în funcție dacă nu ai rezultate. Credeți-mă că sunt un om cu mare experiență și nu riscam să bag clubul într-un litigiu aiurea cu domnul Mircea Rednic, dacă noi nu eram acoperiți de contract.

Aveam să îi plătim domnului Rednic doar banii aferenți salariului dânsului pe luna noiembrie, atât. Avea și dânsul o clauză în favoarea sa, dar nu s-a mai putut folosi de ea deoarece nu și-a îndeplinit obiectivele. Acum nu știu dacă dânsul ne-a reclamat și la Comisii. Nouă nu ne-a venit până acum nicio astfel de chemare la judecată”, a spus Răzvan Zăvăleanu, potrivit Prosport.

Rednic avea un salariu lunar de 8.000 de euro. Astfel, antrenorul cere ca Dinamo să-i achite 48.000 de euro.

Citește și:

Stoican și Dinamo înaintea derby-ului: ”Și-n lift, la ora 2:00 noaptea”

-->
Previous De ce sunt șanse minime să retrogradeze Dinamo
Next Gigi Becali înainte de meciul cu Dinamo: "E o glumă"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.