Mircea Rednic pune tunurile pe Montini. Ce alt jucător își pierde locul de titular


Mattia Montini a părut destul de supărat că a fost schimbat în minutul 72 și ulterior a fost introdus Alexander Christovao, dar Mircea Rednic spune că ar trebui să fie supărat pe jocul său. În plus, Rednic spune că Reda Jaadi și Sorescu și-ar putea pierde locul de titular dacă nu-și revin.

”N-am fost inspirat la ultima pasă, am fost un pic egoiști, sunt mulțumit că am reușit a treia victorie, e foarte important să câștigi în situația noastră, au fost 4 schimbări, am debutat 3 jucători, mai e mult de muncă din punct de vedere fizic, al omogenității, au calitate, au reușit să joace, să fie prezenți, asta contează, noi am făcut 6 ore și jumătate, am mers cu autocarul, dar am făcut un meci inteligent și am luat cele trei puncte.

Christovao are forță, poate să joace și în stânga și în bandă dreaptă, la mijlocul terenului nu am reușit să avem o posesie bună față de adversarul nostru. Montini cred că a fost supărat pe evoluția lui, nu că a fost schimbat, el trebuie să înțeleagă că nimeni nu e titular aici, nici în fața porții nu mai ajunge la ultimele meciuri.

Reda Jaadi nu a fost de roșu, chiar i-am spus la pauză, din dorința de a face prea mult uneori își pierde capul. Și Sorescu e în aceeași situație. Dar n-o să joace, o să stea la rând, și până-ți vine rândul aici la Dinamo ai de așteptat.

A fost penalty. Știți ce, e bine că Dinamo mai vine, se plătesc salariile, vine lumea la stadion, ambiție, toată lumea vrea să bată pe Dinamo. Nu puteau spera la mai mult, n-au avut nicio ocazie”, a declarat Mircea Rednic.

Citește și:

Ciobotariu, dezvăluire despre planurile lui Rednic

-->
Previous Ciobotariu, dezvăluire despre planurile lui Rednic
Next Dan Nistor, dedicație specială după golul înscris în această seară

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *