Mircea Rednic, nouă declarația despre Gnohere. Mesaj pentru Gigi Becali


Mircea Rednic a reîntărit declarația pe care a oferit-o pentru doardinamo.ro și a declarat care este poziția lui referitoare la o posibilă întoarcere a lui Harlem Gnohere la Dinamo.

”E un jucător foarte bun, oricând mi-aș dori un jucător ca Bizonul, dar nu se mai poate, nu l-ar mai accepta suporterii. Visează Gigi Becali să ia banii aștia pe Bizonul, mai ales când tu nu faci nimic, din moment ce nu joacă. E un jucător foarte bun. Știu că în momentul în care nu joacă și nu simte că ai încredere în el sunt probleme. Mihai Teja trebuie el să gestioneze grupul.

Da, am vorbit cu Mihai, mă mai sună, și aseară m-a sunat dar nu am răspuns și apoi nu a mai răspuns el. El știe, am discutat situația, mi-aș dori ca el să reușească, dar nu aș vrea ca Steaua să câștige. A luat de la mine, și eu la fel am făcut de la antrenorii cu care am lucrat, dar fiecare antrenor are filosofia lui.

Lucrurile sunt clare, CFR e favorită la titlu, mai ales dacă vine Dan Petrescu, Craiova și Steaua. Celelalte echipe vor influența campioana. Eu mi-aș dori Viitorul să intre în play-off datorită eforturilor pe care le face Gică Hagi”, a declarat Mircea Rednic.

Citește și:

EXCLUSIV Primul jucător care pleacă la Dinamo în 2019. Rednic: ”A reziliat”

-->
Previous EXCLUSIV Primul jucător care pleacă la Dinamo în 2019. Rednic: ”A reziliat”
Next Mircea Rednic îl parafrazează pe Borcea. Ce a spus

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *