Mircea Rednic, după o nouă înfrângere: ”Cu cine să joc?”


Mircea Rednic a vorbit în această seară despre meciul cu Voluntari, 2-1, o nouă înfrângere pentru Dinamo. Rednic a părut resemnat după acest meci, dar a transmis mesaje pozitive.

”Am reușit să înscriem, dar după nu am reușit să-i marcăm. Fundașul dreapta a început bine, dar vedeți că nu am alte soluții, a greșit dar nu e numai în cazul lui. Cu cine să joc, cu Sorescu iar?

Am făcut greșeli ca la fiecare meci, am vrut să ne complicăm și pe contre ne-au surprins. Păcat, se vede o schimbare, știam că o să fie o perioadă grea, sunt multe schimbări, jucătorii fac eforturi mari ca să revină, și Filip s-a accidentat, și Torje încă se caută, e nevoie de puțin timp.

Am avut o discuție și le-am spus că trebuie să fie mai optimiști, n-am jucat cu o echipă slabă, dacă jucătorii nu sunt convinși să mai sunt multe etape, o să fie greu.

Sorescu a înțeles că acolo e postul lui și toată lumea îi vrea binele, n-ai ce să-i reproșezi. I-am surprins de multe ori, dar am condus prea mult mingea, în loc să dăm drumul la minge, am început să filosofăm. să dăm pase unde nu era nimeni. Eu am pregătit și le-am spus că trebuie să schimbăm jocul. Ultima pasă însă a fost proastă iar schimbările n-au adus un mare plus. E o perioadă în care trebuie să văd toți jucătorii, aș vrea să-și facă ei autocritică și să fie mai realiști, nu scuze, oboseală, adversarul, n-am jucat suficient. Ăsta e grupul și trebuie să facem puncte.

Am avut nervi în cabină, dar nu o să mai zic de jucători. E responsabilitatea mea, ne asumăm, suntem în situația asta și noi trebuie să o scoatem”, a declarat Mircea Rednic.

Citește și:

DinamoWin în online, DinamoLose pe teren

-->
Previous Cornel Dinu deranjat: „Probabil e mâna celor trei din DDB”
Next Gabi Torje, deznădăjduit după înfrângerea cu Voluntari

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *