Mihalcea, întrebat de jucători: ”Noi de ce nu?”


Pentru jucătorii de la Dinamo nu este ușoară deloc această situație. În șomaj tehnic, neplătiți, dar și neantrenați de mai bine de o lună și jumătate. Fiecare se antrenează cum poate…dar nu la parametri maximi, asta clar. Iar Adrian Mihalcea a fost întrebat de jucători.

”Prima mea reacție a fost mi-aș dori și eu, dar nu știu dacă e legal. Mi-aș dori, mi-ar plăcea, am vorbit cu jucătorii și mi-au spus, dar noi de ce nu începem?

Noi avem contractele suspendate, FCSB nu le are suspendate, are contractele în derulare și totuși nu e aceeași situație. Dar reacția a fost da, mi-ar fi plăcut și mie să fiu pe teren, și în condițiile astea de câte 2-3 jucători, și cu metodele de precauție, poate chiar testări”, a declarat Adrian Mihalcea.

Antrenorul lui Dinamo a vorbit și despre situația de la FCSB:

”Am văzut că Poliția s-a autosezisat și intervin alte probleme, am zis că noi așteptăm să fie totul în regulă și să nu ne abatem de la nicio cale, să încălcăm legea până la urmă”, a explicat Mihalcea la Telekom Sport.

Citește și:

ROMÂNI SPECIALI Povestea DJ-ului solitar din Vama Veche: ”Am dorit ca oamenii să știe”

Previous Cine este Jose Melero Marin, omul care e interesat de Dinamo
Next Florin Prunea e sigur: ”De asta are nevoie Dinamo”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *