Mihalcea a dezvăluit care este viitorul său: ”Dacă conducerea”


Este clar. Adrian Mihalcea nu reușește să managerieze situația de la Dinamo și i-a făcut praf pe jucători după egalul cu Poli Iași.

”Am reușit să deschidem scorul, dar am arătat în continuare ca o echipă timorată, ne e frică când avem mingea, avem probleme în construcție, nici schimbările astăzi nu ne-au ajutat aproape deloc, suntem o echipă care practicăm un fotbal haotic. Aștia suntem, nu suntem foarte mulți, pe ce că nu suntem foarte mulți ne pleacă în fiecare săptămână câte un jucător, așteptăm să vedem săptămâna viitoare cine mai pleacă.

hotel iceberg balcic-->

Trebuie să ducem lupta până la final, dar din păcate am jucători care nu înțeleg că a început campionatul. În poziția în care ești trebuie să faci sacrificii mari ca să câștige echipa.

Avem foarte mulți jucători care în ultima perioadă joacă destul de slab. Problema e mentală, la ei, să se mai trezească și ei singuri că noi ne-am plictisit să apelăm la toate metodele. M-am trezit înainte de antrenament că lipsește Piscitelli, a considerat că nu mai vrea să stea, are problemele lui contractuale, dar suntem șchiopi.

Situația este îngrijorătoare, a fost și înainte, am dat declarații care am crezut că pot ajuta echipa, cred că și Chindia ne va domina dacă practicăm jocul de astăzi. Nu sunt resemnat, de două meciuri nu pierdem, dar jocul nostru..nu reușim nici să înscriem, nici să ținem mingea.

Singurul plus al echipei este că ne apărăm cât de cât bine, dar până la urmă luăm și gol. Suporterii sunt singurii susținători în momentul de față. O să vedem dacă o să găsim printre ei pe cine să băgăm între ei. Au avut primă la toate meciurile, dar trebuie să și reușești să câștigi acei bani. Jucătorii nu se ridică la nivelul așteptărilor. Doar dacă conducerea dorește să renunț, dar eu n-o să renunț.

Ce treabă are semifinala cu meciul de astăzi, am fost informat înainte de meci să nu pierd cu 3-0, nu știu ce se va întâmpla cu acel apel. Am transmis doar că există o posibilitate, dar noi trebuie să câștigăm meciul cu FCSB. Ideea e că nici nu puteam mai mult pentru că am folosit o echipă cu minus 5 jucători față de astăzi. Marko a fost supărat pe situație că nu a putut să intre. Borcea va avea și el posibilitatea și va juca, dar nu poți să-i arunci într-o luptă de genul ăsta și să clacheze.

E o întrebare grea dacă am coșmaruri cu retrogradarea. Jocul nu-mi oferă liniștea, suferim enorm și n-am început să am coșmaruri, dar am foarte multe probleme în cap. Jucăm haotic”, a declarat Adrian Mihalcea.

Citește și:

Mihai Neicuțescu, optimist convins: ”O să vedeți că o să terminăm”

Previous Mircea Rednic, răspuns pentru fani. Acuze grave la adresa lui Negoiță și Bălănescu
Next Când se dă verdictul care ar putea duce Dinamo în finala Cupei

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *