Mihai Popescu și-a găsit echipă? ”Ghionion MARE”


Mihai Popescu a avut în această seară o bară în finalul meciului și a comentat ce s-a întâmplat. De asemenea, el dă de înțeles că și-ar dori să mai lucreze cu Miriuță în cazul în care va fi pus pe lista de transferuri la iarnă de către Dinamo.

”Ghinion mare pentru mine de fiecare dată, chiar nu știu ce este de făcut. Am condus prin golul marcat de Sergiu, per total am avut mai multe ocazii decât ei, dar nu am reușit să fructificăm. Am avut ghete mixte, dar pe acest teren nici nu știi cu ce poți intra, ne adaptăm pe fiecare teren, dar nu este normal să jucăm în condițiile astea.

N-am apucat să vorbesc foarte multe cu domnul Miriuță, doar ne-am salutat, poate o să ne mai revedem, face o treabă foarte bună aici. Avem doar o victorie contra celor de la Voluntari de când este nea Mircea antrenor. Am dovedit că putem să jucăm mai bine și de ce nu, să câștigăm de acum contra echipelor importante”, a declarat Mihai Popescu.

Citește și:

Rednic își explică deciziile: ”A fost singurul care a venit la mine”

Previous Rednic își explică deciziile: ”A fost singurul care a venit la mine”
Next Hanca, în lacrimi: ”Poate fi ultimul ei meci”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *