Mihai Eșanu a declarat la emisiunea Fotbal Club de la DigiSport că cea mai mare problemă la clubul dinamovist nu este neapărat faptul că sunt restanțe salariale, ci incertitudinea care planează acolo.
”E un moment greu. E o situație de incertitudine. Nu știm ce urmează. Nu ne-a zis nimeni nimic și asta este cel mai frustrant. Sunt la toți angajații întârzieri de trei, patru, cinci luni. Nu ar fi o problemă dacă ar zice cineva că peste cinci luni de exemplu luăm banii, putem să lucrăm liniștiți. Decât neplata salariilor, mai grea este incertitudinea. Până acum se ocupau cei de la DDB. Din comunicatul lor, am înțeles că au lăsat frâiele în mâinile administratorului judiciar.
Nimic nu se poate întâmpla fără acordul lui. E prea din scurt și nu știu nici ei exact care e situația. Luni va fi o ședință. Sperăm că luni va veni cineva să ne spună și nouă care este situația. Dacă nu știi ce urmează, asta este cel mai dificil. Sunt mai multe temeri, nu știm dacă avem voie să facem transferuri, nu știm ce se întâmplă din mai multe puncte de vedere, nu doar cele financiare.
Suntem tineri. Pentru noi nu contează atât de mult partea financiară. În fotbal este importantă și starea de spirit, partea mentală, și, dacă acolo nu ești bine, este dificil să dai randament maxim. Nu doar banii sunt problema. Sunt sigur că vor pleca jucători. Mai ales străinii. Pentru ei este mai ușor să plece. Pot să depună memorii la FIFA. La noi, românii, este mai greu”, a declarat Mihai Eșanu, la emisiunea Fotbal Club.
Mihai Eșanu a vorbit și despre greva jucătorilor de la Dinamo, care au refuzat să joace două meciuri amicale: ”A fost o decizie de comun acord, am vorbit între noi. Am zis că, deocamdată, până nu aflăm mai multe este mai bine așa”.
Citește și:
Nicușor Dan este entuziasmat și se laudă singur: ”Am fost la înălțime”. Noi surprize anunțate
No Comment