Mesajul lui Mirel Rădoi pentru dinamoviștii de la națională


Selecţionerul naţionalei U21, Mirel Rădoi a organizat o conferinţă de presă pentru a vorbi despre grupa pe care România o va avea la Campionatul European din 2019. Rădoi recunoaşte că Anglia şi Franţa sunt favorite la calificare, dar are încredere că ”tricolorii” pot face o figură frumoasă la turneul final din Italia. La ultima acțiune a naționalei el i-a convocat și pe Ricardo Grigore, Denis Ciobotariu și Robert Moldoveanu, care vor trebui să tragă tare să prindă turneul final din Italia.

”Poate ne-am fi dorit o grupă mai uşoară, dar dacă vrei să ajungi cel mai bun, atunci trebuie să joci cu cei mai buni. Până la urmă, tot trebuia să jucăm şi cu ei. Ar trebui ca aceste calificări să se transforme în obişnuinţă.
La prima vedere, noi şi croaţii ne vom bate pentru locurile 3 şi 4, dar Anglia şi Franţa vor avea meciuri grele cu noi. La un turneu final se pot întâmpla multe lucruri. Noi nu vom avea decât de câştigat din această competiţie”, a spus Mirel Rădoi.

”Până la urmă ei văd turneul final ca o şansă pentru ei şi nu au nimic de pierdut, au numai de câştigat. Sunt adversari puternici şi vom suferi în astfel de meciuri, dar numai aşa vor face pasul către echipa mare, întâlnind echipe de nivelul lor sau chiar mai bune. Jucând cu echipele favorite la Campionatul European, toţi ne văd outsideri, dar sunt sigur că ne vom depăşi condiţia şi că vom face o figură frumoasă”, a declarat Mirel Rădoi.

El a specificat ce se va întâmpla cu jucătorii de la Dinamo:

„Jucătorii să pună în plan secund partea financiară. Singurul lucru pe care îl impun e să joace, să aibă continuitate. Îmi pare rău de jucătorii de la Dinamo, pentru că la începutul campionatului jucau, iar acum au fost trecuţi pe bancă. Voiam să joace mai mult”, a mai adăugat selecţionerul de la U21.  

Citește și:

Adrian Ilie dă detalii despre negocierile cu Dinamo. Ce s-a întâmplat

Previous Adrian Ilie dă detalii despre negocierile cu Dinamo. Ce s-a întâmplat
Next A fost propus la Dinamo dar patronul îl desființează: ”Unde vrei să joci?”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *