Mesajul lui Jerry Gane pentru Cortacero: „Asta”


Jerry Gane a vorbit la finalul meciului cu Botoșani despre ce s-a întâmplat de Dinamo a fost umilită în Moldova. De asemenea, i-a transmis un mesaj lui Pablo Cortacero.

„Greșelile individuale ne-au costat. Am avut și noi ocazii, dar la pauză am intrat cu 0-3 și meciul era jucat. Partida s-a jucat în primele minute, Au fost 3-4 jucători importanți pe care nu am contat în acest meci, Anton, Nemec, Gol, Grigore. Am avut în jur de 10 fotbaliști U21, le-am dat șansa mai multora, dar nivelul lor nu este de această echipă momentan. Ei mai au nevoie de minute, de meciuri în picioare.

S-au liniștit lucrurile în privința jucătorilor, mă refer la cei care rămân la echipă. Sper să am noii fotbaliști (n.r. Filip și Nepomuceno) disponibili pentru partida cu Mediaș. Nu este foarte mult timp de pierdut, urmează meciuri din 3 în 3 zile și trebuie să ne revenim.

Am văzut și eu ce a declarat Cortacero. Are nevoie de fapte să demonstreze. Atâta tot. Noi am trecut printr-o perioadă dificilă. Încrederea e în cei de la DDB, ei au adus liniște, pentru că sunt multe lucruri puse la punct datorită lor. O să vedem dacă e adevărat ce a spus și dacă vor intra sau nu banii”, a declarat Gane.

Citește și:

Noi probleme pentru Dinamo. Un fotbalist cere 180.000 de euro

Previous Diego Fabbrini, anunț important: ”Da”
Next Andrei Gerea: ”Așa Cortacero va putea fi înlăturat”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *