Dinamo a reușit un prim transfer în ultima zi a anului 2024. Se mai așteaptă cel puțin 2 fotbaliști în această pauză competițională. Alex Pop a avut un mesaj lung pentru cei care au pus umărul la ascensiunea sa în fotbal imediat după ce a devenit oficial ”câine”.
”După un an și jumătate a venit momentul să ne spunem la revedere. Vreau să vă mulțumesc pentru această perioadă minunată petrecută în tricoul roșu-alb-albastru. A fost o călătorie scurtă, dar plină de momente și trăiri minunate.
Vă mulțumesc pentru tot sprijinul acordat, dar și pentru toată implicarea, seriozitatea și profesionalismul de care ați dat dovadă în dezvoltarea mea personală atât ca jucător, cât și ca om!
Mister Dorinel Munteanu, vă mulțumesc pentru toată încrederea și susținerea pe care mi le-ați arătat. Am avut de învățat de la unul dintre cei mai buni, lucru pentru care voi fi întotdeauna recunoscător!
Vreau să mulțumesc și întreg staffului tehnic și administrativ cu care am lucrat împreună la Galați, dar și tuturor jucătorilor cu care am avut privilegiul să împart vestiarul zi de zi. Sunteți niște oameni minunați și fără voi nu aș fi astăzi aici!
Mulțumesc din suflet galeriei SC Oțelul Galați și tuturor gălățenilor, care m-au primit încă de la început cu brațele deschise și m-au făcut să mă simt ca acasă la malul Dunării. Încurajările și respectul vostru au însemnat enorm!
Fără voi toți, nimic din toate momentele frumoase și amintirile de neuitat nu ar fi fost posibile. Vă doresc în continuare multă sănătate, răbdare și putere de muncă tuturor, să depășiți toate obstacolele și să vă bucurați în continuare cu și de Oțelul! Mulțumesc pentru tot!”, a scris Alex Pop, pe Instagram.
Citește și:
No Comment