Dinamoviștii îl pun la punct pe Becali: ”E greu cu Doar Dinamo București”


Se apropie ora meciului dintre Dinamo și FC Botoșani, duminică, ora 20:00, în Ștefan cel Mare, unul cu o miză uriașă, întrucât ”câinii” trebuie să învingă pentru a mai spera la play-off. De aceasta sunt conștienți și roș-albii după 3-0 cu Poli Iași și 1-0 cu Sepsi.

”Dacă nu batem acum, degeaba am realizat toate lucrurile frumoase din acest an cu nea Mircea. Avem două victorii consecutive, dar avem nevoie și de a treia. Rog suporterii să fie alături de noi și le mulțumesc pentru devotamentul arătat până acum. Numai împreună putem câștiga meciul cu Botoșani. Cer mobilizare generală, așa cum numai „câinii” știu să facă atunci când sunt momente grele”, a comentat Ionel Dănciulescu pentru Gazeta Sporturilor.

Directorul sportiv s-a referit și la declarația lui Gigi Becali care a zis că Dinamo nu are șanse să intre în play-off:

”E normal să nu dorească asta. E greu cu „Doar Dinamo București”! Cu alte echipe, nu dau numele, au asigurate 6 puncte. Și nu o spun din alte considerente decât cele ale istoriei și a statisticii! Cu noi povestea stă altfel mereu!”.

Citește și:

Răducioiu putea ajunge la clubul unde a fost Maradona și de unde vrea să se retragă Messi

-->
Previous Steliano Filip negociază revenirea în Liga 1. Va fi ADVERSARUL lui Dinamo
Next Răducioiu putea ajunge la clubul unde a fost Maradona și de unde vrea să se retragă Messi

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *