Mesaj dur pentru jucători: „Neputincioși”


Dinamo București trece în prezent prin unul dintre cele mai dificile momente din istorie.

Fanii din PCH și-au arătat susținerea necondiționată pentru echipă printr-un mesaj în care este astfel subliniată situația dificilă pe care echipa o traversează, dar și necesitatea ca fanii să rămână aproape de echipă

„Către “D”-ul meu palid,

Scumpa mea, D. Te văd mai acum mai lipsită de viață ca niciodată. Am fost lângă tine vineri și ți-am văzut animozitatea, te-am văzut pe pieptul unor neputincionși care, purtându-ți portretul pe tricou, te duc dintr-o mocirlă în alta și te aruncă în fiecare baltă care li se arat în drum, iar noi sărim să te scoatem la suprafață.

Te văd, draga mea, cum te chinui să-ți câștigi câte o gură de aer la fiecare sfârșit de săptămână ca un pacient la oxigen pe care doctorii vor să-l țină în viață, dar nu-și aduc aminte de el. Mă uit la tine și îmi dau seama că tu te zbați pentru orice fărâmă de oxigen și arăți de parcă ai fi victima unei societăți pe care pandemia a prins-o în curul gol chiar dacă tu-ți strigai neputința din plămânii epuizați încă de pe vremea în care noi ne luam orice respirație drept garantată.
Iartă-mă, draga mea D. Acum realizez că te credeam nemuritoare, chiar și atunci când venele-ți erau secate, iar prin tine curgea seva unor seruri de un roșu fals care mirosea a speranță, dar care, de fapt, nu aducea decât secetă.

Ar fi trebuit să fiu lângă tine mai mult, mai aproape și mai des. Ar fi trebuit să te port lângă mine atunci când mergeam la școală, la muncă sau în concediu, prin toate aceste locuri trecătoare, deoarece tu ești veșnică.”

„Aici, pe pământ, dar și acolo, în ceruri.”

„Ești veșnică, deoarece ești pe lumea asta dinainte să fiu și vei rămâne în lumea în asta și după ce eu nu voi mai fi. Vor pleca din lumea asta copiii și nepoții mei, iar tu vei în rămâne. Vei fi aici pe pământ ca o entitate materială de care urmașii noștri să se bucure, dar, în același timp, vei fi și-n ceruri ca ceva divin la care cei ce au rămas pe pământ să se poată închina.

Draga mea “D”, ține minte că oricât de viu și plin de foc ți-ar fi roșul sau oricât pur ori de palid ți-ar fi albul, pe noi ne vei găsi mereu lângă tine, aici, pe pământ, dar și acolo, în ceruri.” – se arată în comunicatul PCH.

BILETE LA MECIUL CU RAPID

Citește și:

Hodinarium, locul de evadare din realitate

Previous Dinamo a umilit FCSB în Liga Elitelor
Next Ionuț Lupescu a discutat posibilitatea întoarcerii la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *