Meciuri cu stadioane pline de la 1 iulie


În România, fanii nu au avut dreptul de a participa la competițiile sportive pe o perioadă mai mare de un an. Odată cu scăderea numărului de cazuri de Covid-19, fanii s-au reîntors. Prima partidă, finala Cupei, s-a desfășurat cu câteva mii de fani.

Ministerul Tineretului și Sportului a emis astăzi o informare despre măsurile de relaxare ce vor fi adoptate inclusiv în sport de la data de 1 iulie.

Putem asista la meciuri în care tribunele să fie umplute la maximum, dacă participanții sunt vaccinați împotriva COVID-19.

Deocamdată, spectatorii vor putea asista la evenimente până la 50% din capacitatea spațiului, fie el deschis sau închis.

Conform MTS, „organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 cu schemă completă de vaccinare, de la finalizarea căreia au trecut 10 zile”, se arată în comunicatul emis de Minister.

Fanii vor trebui în continuare să îndeplinească o serie de criterii. Sunt acceptate doar persoanele vaccinate, cele care prezintă un test negativ, dar nu mai vechi de 72 de ore, sau cele care se află în perioada cuprinsă între 15 și 90 de zile de după infectarea cu Covid-19.

Citește și:

Fatih Terim impresionat de Dinamo

-->
Previous Fatih Terim impresionat de Dinamo
Next Un titular este foarte revoltat: "Va fi sfârșitul"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *