Meci între prieteni: ”Să putem să bem un pahar de vin după meci”


Cosmin Contra și Dan Petrescu sunt buni prieteni în afara gazonului. Așa cum este și firesc pentru că se știu de o viață și antrenorul lui Dinamo îl respectă foarte mult pe ”Bursuc”. Cei doi au fost de altfel, unii dintre cei mai buni fundași dreapta din istoria naționalei de fotbal a României.

”Adevărul e că nu am concurat foarte mult pentru tricoul cu numărul 2 al naționalei cu Dan Petrescu pentru că din momentul în care am ajuns eu acolo, când era Generația de Aur, nu prea am jucat, el era titularul de drept, dar după antrenorii care au urmat au găsit soluția, jucam eu fundaș dreapta și el mijlocaș, ne înțelegeam foarte bine, nu a fosto super-concurență. E clar că Dan Petrescu în momentul când el era titular la echipa națională și eu eram un puști de 17 ani era imposibil să joc în fața lui. A fost și este unul dintre cei mai mare fundași dreapta pe care i-a avut România”, a spus Cosmin Contra.

El a avut să-i transmită fostului său coleg și un mesaj public după ce Petrescu a spus că-i e frică de arbitraj la meciul din această seară.

”N-am mai vorbit cu Dan Petrescu de când am venit din Slovenia. Acolo am stat în fiecare zi cu el dar de atunci fiecare suntem ocupați cu problemele pe care le avem la echipele noastre și n-am mai avut timp să vorbim. Să nu mai punem presiune pe arbitraj, să lăsăm echipa cea mai bună să câștige și să putem să bem un pahar de vin după meci”, a declarat Cosmin Contra.

CFR Cluj – Dinamo este prima întâlnire între cei doi tehnicieni din postura de adversari. Partida se va disputa în această seară, de la ora 21:00, pe stadionul Constantin Rădulescu din Gruia.

 

Citește și:

INTERVIU Claudiu Bumba: ”Mergem să-l batem pe Nistor”

 

-->
Previous Ce părere are Dan Petrescu despre fanii lui Dinamo
Next EXCLUSIV Bawab: ”Contra este cel mai bun lucru care i se putea întâmpla lui Dinamo”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *