Mattia Montini a pus ”câinii” pe rivalii din play-out


A fost nevoie de o fază perpendiculară pe poarta adversă să se dezghețe fotbalul lui Dinamo. În minutul 55, NDiaye a dat mingea până la Christovao, care l-a întors de l-a zăpăcit pe Marius Constantin, și i-a pasat lui Montini. Față în față cu Pleșca, Mattia a știut ce să facă.

Are acel instinct de atacant care știe cum să se descurce unu la unu cu goal-keeper-ul advers. A reluat cu exteriorul, elegant, pe lângă Pleșca. Italianul a fost din nou omul potrivit. Până în acel minut, ”câinii” au lătrat la lună, fiindcă au fost și foarte puțini spectatori în tribune. Nici o mie de temerari, doar 841, bravo lor! Jocul a scârțâit, mingea a ajuns cu greu în zona periculoasă pentru Gaz Metan. NDiaye a marcat în prima repriză, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. A fost, ce e drept, un pic.

Mandanda și Klimavicius au avut mult de tras cu jucătorii lui Edi Iordănescu, care nu au jucat de parcă ar avea probleme financiare. Apropo, fost fotbalist la Dinamo, președintele Mărginean, al medieșenilor, a zis că Gaz Metan n-are probleme cu banii și jucătorii n-au amenințat cu boicotul. Ca să vezi! Când începuseră să scoată capul, oamenii lui Iordănescu au fost loviți iar de Mattia Montini. A înscris cu capul, mingea s-a dus în plasă după ce-a lovit pământul, după centrarea lui Sorescu. 2-0, ura și locul 1 din play-out poate fi realitate! Dar mai e mult până la a crede că te poți lupta la titlu.

Italianul s-a înscris în cursa pentru titlul de golgeter: 12 goluri în 18 meciuri. Mai are 6 până să-l prindă pe Țucudean. Și încă cinci etape de jucat.

Citește și:

Pe cine a lăudat Rednic în mod special. Ce transfer va veni! Mesaj către Iordănescu

-->
Previous Două absențe MARI confirmate. Un titular a fost recuperat. Primul 11 la Dinamo - Gaz Metan
Next FOTO Primul transfer în vară? Luana Rednic a mers să negocieze transferul

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *