Mărturisire emoționantă despre relația Dorin Rotariu-Patrick Ekeng


Doardinamo.ro a relatat în exclusivitate după meciul România-Suedia că marcatorul singurului gol al partidei, Dorin Rotariu, i-a dedicat reușita sa lui Patrick Ekeng. Iar tatăl fotbalistului care joacă în prezent la Mouscron, Ilie Rotariu a dezvăluit un moment emoționant petrecut între fiul său și regretatul Patrick Ekeng, chiar în seara în care camerunezul s-a stins pe teren la 26 de ani, în timpul meciului Dinamo – Viitorul 3-3 din 6 mai 2016.

„Ştiu că i-a dedicat golul lui Ekeng. Erau prieteni foarte buni, l-a învăţat limba română, ieşeau împreună în oraş. S-au apropiat de la început, pentru că Dorin vorbeşte la fel de bine şi engleza, şi franceza. Dorin a rămas marcat şi de faptul că, în drumul spre stadionul Dinamo înaintea meciului în care s-a produs tragedia, a stat în autocar lângă Ekeng. Camerunezul a vorbit tot drumul la telefon cu Nathalie, soţia sa, şi cu fetiţa lor, Kim. La final, Patrick i le-a dat la telefon, iar Dorin a continuat discuţia cu fiica şi cu soţia lui Patrick până când au ajuns la stadion”, a declarat Ilie Rotariu, potrivit ProSport.

Citește și:

Ratarea campionatului cu 3 ex-dinamoviști în prim plan! Vor fi următorii adversari

Previous Investitorii aduși de Thiess ar aduce unul dintre cei mai huliți foști fotbaliști ca președinte!
Next Adrian Thiess a fost prins mințind! ”Este o manipulare grosolană”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *