Marius Niculae a dat detalii despre situația de la Dinamo și a subliniat că Dușan Uhrin a ajuns la capătul răbdării și este pe picior de plecare.
Aflat acum la CS Dinamo, alături de Ionel Dănciulescu, Niculae susține că Uhrin este gata să părăsească gruparea din „Ștefan cel Mare”, dacă lucrurile nu se vor liniști până duminică.
„Din ce știu eu, dacă nu se rezolvă lucrurile, Uhrin va pleca duminică de la Dinamo”, a fost anunțul lui Marius Niculae, la Digi Sport.
Zilele trecute, Dușan Uhrin recunoștea prin ce perioadă trece la Dinamo și nu știe dacă o să rămână sau va pleca.
„Nu ştiu nimic despre situaţia de la Dinamo. Până acum nu am aflat nimic. Jucătorii vin la antrenamente, dacă îi chem. Chiar nu ştiu, situaţia e ciudată. Nu ştiu ce se va întâmpla nici cu ei, nici cu mine. Sincer, nu am idee dacă voi continua”, a spus Dușan Uhrin, conform Antena Sport.
Citește și:

No Comment