Mangia are coșmaruri cu un fotbalist al lui Dinamo: ”Mi-a furat un TITLU”


Dinamo joacă sâmbătă ultimul meci pe teren propriu din 2018, cu CS U Craiova, de la ora 20:00. Înaintea acestei confruntări antrenorul oltenilor, Devis Mangia, a recunoscut că se teme de un jucător din lotul ”câinilor. Este vorba despre italianul Mattia Montini, care i-a ”furat” un titlu la tineret, în Italia, când atacantul evolua la AS Roma.

Meciul la care face referire Mangia a fost în finala campionatului Primavera, din 2011. Tehnicianul echipei oltene antrena formaţia Varese, iar portarul de acum al craiovenilor Mirko Pigliacelli şi Montini, dar şi Sebastian Mladen jucau la Roma. Formaţia din capitala Italiei s-a impus cu 3-2 după prelungiri, toate cele trei reuşite aparţinându-i lui Montini.

”Dacă mă tem de vreun jucător de la Dinamo? Pfff… DA, este un italian care tot timpul a făcut meciuri bune contra mea. Eu sper că nu va face la fel în acest meci. Am pierdut un campionat de tineret în faţa lui, în Italia. În faţa lui şi în faţa lui Pigliacelli. Au fost colegi la Roma. Pigliacelli portar şi Montini a dat gol. E un jucător de calitate. Anul trecut, când a început sezonul m-am gândit (n.r. – la un transfer al lui Montini). Pe acea poziţia a fost una dintre vreo zece opţiuni”, a adăugat antrenorul oltenilor.

Citește și:

Steliano Filip s-a dat în stambă și-n Croația! Ce riscă ex-dinamovistul după un party de pomină

-->
Previous INCREDIBIL Pe ce salariu s-a întors Ionel Dănciulescu la Dinamo
Next Ce spune Mangia despre Dinamo în play-off. Cum vede duelul de sâmbătă

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *