Lotul dinamoviștilor la reunirea echipei


Dinamo s-a reunit azi dimineață în cantonamentul de la Săftica. Aici se va realiza prima parte a programului de pregătire. Următoarea parte stabilită de antrenorul principal Dușan Uhrin se va desfășura în Turcia.

Lotul roș-albilor a fost completat cu Mihai Neicuțescu de la Chindia și Andrei Florescu de la Metaloglobus, ambii reveniți. Fabbrini și Gol nu s-au prezentat la antrenamente și
i au notificat clubul pentru restanțele salariale. Există șanse ca Fabbrini să revină, totuși, la Dinamo.

Deși dat ca și plecat, fundașul Florin Bejan a fost prezent la ședința de pregătire. Dușan Uhrin dorește să aibă o discuție cu el, cu privire la viitorul său. Fotbaliștii convocați la loturile naționale la începutul lui iunie vor intra în programul de pregătire abia duminică.

Lotul reunit astăzi:

Portar: Mihai Esanu, Ştefan Fara, Denis Oncescu

Fundași: Constantin Nica, Ante Puljic, Florin Bejan, Andrei Radu, Marco Ehmann, Deniz Giafer

Mijlocași: Paul Anton, Alexandru Răută, Vlad Achim, Giani Crețu, Ahmed Bani, Valentin Borcea, Antonio Bordusanu, Dragos Penescu, Andrei Florescu

Atacanți: Adam Nemec, Robert Moldoveanu, Andreas Mihaiu, Mihai Neicutescu, Catalin Măgureanu

Deian Sorescu (România), Ricardo Grigore (România U23) și Steliano Filip (recuperare) au fost învoiți pana pe 20 Iunie, iar Ionut Şerban, operat, are program separat de recuperare.

Citește și:

ROMÂNIA FRUMOASĂ Top 5 grădini botanice din țară

Previous Dinamo vrea un jucător de la Astra
Next De ce Fabbrini și Gol nu au fost la reunire

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *