Lista neagră e mai MARE decât se credea. Ce jucători sunt vizați


Dinamo stă pe un butoi cu pulbere înaintea acestor trei meciuri capitale înainte de venirea sărbătorilor. În iarnă se vor lua măsuri dure împotriva jucătorilor cu salarii mari despre care se consideră că nu-și dau interesul.

„Și-așa zic că ne vor da afară, că suntem cei mai proști”, își scuză neputința mulți dintre roș-albi, care nu par a mai fi interesați de situația neagră prin care trece clubul, conform gsp.ro.

Aceeași sursă precizează că absolut TOȚI jucațorii străini sunt vizați a fi înlocuiți din iarnă cu alții aduși de antrenor.

Cine va rămâne la Dinamo

Vor fi păstrați jucătorii eligibili cu legea Under 21: Muțiu, Ciobotariu, Ricardo Grigore, Neicuțescu, Sorescu și Moldoveanu. Plus Nistor, intangibil, și, bineînțeles, Atmane, Montini și Zenke, aduși de Rednic.

Probleme cu cei care vor pleca

Dar cei vizați pentru mazilire își vor vinde scump pielea, a se citi contractele, fiindcă nu vor să renunțe fără recompense financiare de zeci de mii de euro dacă vor fi dați afară.

Citește și:

Dănciulescu primește cel mai frumos cadou: „Vreau să le mulțumesc”

Previous REVENIRE Un om IMPORTANT a bătut palma cu Dinamo
Next Dănciulescu primește cel mai frumos cadou: "Vreau să le mulțumesc"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *