Cornel Dinu, Dănciulescu, Lupu, Marius Niculae, Prunea, Giani Kiriță și Florentin Petre au analizat pentru FANATIK.ro propunerile pentru noua emblemă a grupării alb-roșii.
Ionel Dănciulescu
„Ultima mi se pare mai reușită, deși nu mai sunt nici câinii. E apropiată un pic de cea veche cu „D-ul” acela scris așa. Nu e niciuna care să mă dea pe spate. Poate din 1000 de propuneri imposibil să nu fi găsit și altceva. Mi se par unele neterminate, le lipsește ceva. Câinii ăia parcă nici nu zici că sunt câini! M-a sunat și Johnny Culina să votez și i-am trimis clasamentul. Acum, cum îi place fiecăruia. Ține și de gust.
Sunt echipe care la un anumit interval de timp se rebranduiesc. Se mai practică la unele cluburi. Inter, Juventus au schimbat, dar Real Madrid sau Barcelona nu au făcut-o niciodată. Asta se dorea încă din perioada Negoiță, dar știu că atunci suporterii au fost destul de reticenți. Dacă te rebranduiești, trebuie să mulțumești marea parte a suporterilor. Din ce văd eu, nu știu cât de încântați sunt”.
Cornel Dinu
„Este o mare idioțenie! Din toate punctele de vedere, de la manieră la procedură, la tot ce a ieșit! Cum să pui femeile de serviciu și antrenorii de la copii și juniori să deseneze sigle și apoi să alegi pentru Dinamo? Apoi mai vin și marii fani din DDB și ne fac capul mare! Dar apropo de siglă, am spus-o și o repet. Istoric, acel D nu are nicio legătură cu Dinamo… Sigla trebuie să aibă doi câini și să scrie FC Dinamo București deasupra. Atât!”, a spus, exclusiv pentru FANATIK, Cornel Dinu.
Dănut Lupu
„Dacă voiau să țină cont de părerea noastră, eram alături de ei în club. Mai e acolo cineva dintre gloriile lui Dinamo? Eu vă spun un singur lucru. Dinamo are o singură siglă: cea cu „D-ul” a lui CS Dinamo. Restul… Există altă emblemă a lui Dinamo? Palmaresul lui Dinamo e cu acea emblemă și ei nu o pot prelua.
Pe mine nu m-a sunat nimeni. Credeți că dacă sună cinci-zece jucători, cei care decid soarta emblemei vor ține cont de ce spunem noi? Așa spun ei! Augustin a fost antrenor la FC, plătea cotizația DDB de 1948 de euro pe an și nu îi dădeau nici salariu! Și nu e singurul. Păi cum țin cont de părerile noastre? E ușor să dai din gură, mai greu să faci fapte”.
Marius Niculae
„I-am zis și lui Culina. Având în vedere că e situația de așa natură și sunt obligați să schimbe pe repede înainte, din ceea ce am văzut sunt două embleme care mi-au sărit în ochi. Cea cu auriul și cu „D-ul” în centru. Mi se pare că aceea e a fost prima emblemă de când s-a înființat clubul. Cam asta ar reprezenta.
Și cea cu jumătate de emblemă și „D-ul” acela ieșit mi se pare super interesantă. Astea două mi-au plăcut. Deobicei se face un studiu, se întreabă suporterii, acum a fost pe repede înainte. Trebuiau să fie și niște câini acolo. Din punctul meu de vedere lucrurile astea se fac cu niște firme cu experiență în domeniu, se ia pulsul fanilor, se întreabă la meciuri ce părere au. Sunt lucruri care se fac în afară.
Eu cred că emblema cu câinii e cea mai reprezentativă, dar acum datorită notificării sunt obligați să o schimbe. Nu au ce face. Eu am prins-o la juniori și pe cea cu vulturul. Au fost atâtea. Trebuie să te adaptezi rapid ținând cont de situație și să alegi una”
Giani Kiriță
„Eu o aleg pe cea de-a doua pentru că se identifică cu Dinamo și câinii. Noi ne identificăm cu câinii roșii, avem cântece, tot ce trebuie. De ce nu o siglă nouă dacă nu o mai putem folosi pe cea veche? Uite că există și alte variante și soluții. Asta e cel mai important. Nu cred că e o problemă sau Dinamo are ceva de pierdut din asta”.
Florentin Petre
„Îmi place foarte mult cea cu D-ul mare… Mi se pare cea mai relevantă dintre toate. E frumoasă și cea cu câinii pe ea. Aș alege-o pe asta pentru că acel „D” face parte din istoria clubului. Eu așa văd lucrurile.
Toată lumea vrea o schimbare și să avem o stemă nouă pe stilul vechi. Nu pot să fiu eu Gică contra. Vreau să fie totul în regulă, să fie stema frumoasă, care să reprezinte clubul și să rămână singura. Să nu ne trezim peste vreo 2-3 ani că o schimbăm. Dinamo nu are nimic de pierdut cu schimbarea stemei, dar e un simbol extraordinar de frumos, istoric”.
Florin Prunea
„Ce să zic? Prima, cea cu D-ul mi se pare cea mai reușită! Dar cea mai bună decizie era să rămână vechea siglă și să se ajungă la o înțelegere cu Nicolae Badea. Nici pe mine nu m-a sunat nimeni. Probabil că se va ține cont de părerea dinamoviștilor și a suporterilor. Ar fi ideal să fie și câinii, dar nu se poate. Ei știu cel mai bine”.
Citește și:
No Comment