Le-a stat gândul la Bilbao? Dinamo a fost învinsă de Botoșani


Cosmin Contra avea dreptate. FC Botoșani este un adversar foarte incomod, care dă mari batăi de cap oricărei echipe din Liga 1. Roș-albii au avut o repetiție cu chin înaintea primei confruntări cu Bilbao pe care au pierdut-o cu 0-1.

Dinamo a mărit ritmul față de etapa precedentă, doar că n-a mai fost eficacitatea din meciul cu Juventus. Dacă la Ploiesti au înscris după fiecare șut la poartă, aseară, „câinilor” le-a fost greu să bage mingea în poarta și din câțiva centimetri. În prima repriză, roș-albii au ratat din toate pozițiile. Salomao a facut o cursa senzațională, numai că Hanca (15) a tras in ex-dinamovistul Cobrea. Apoi, a început recitalul în fața a 7.134 de suporteri. Rivaldinho (22 și 40) a tras tare și fără folos. Mahlangu (34, 42 si 45+1) și-a încercat și el norocul. Nimic! Nemec (45), golgeterul sezonului trecut, a semnat o ocazie monumentală, dintr-un metru.

Din păcate ocaziile din prima repriză s-au răzbunat pe dinamoviști și le-au dat șansa moldovenilor să deschidă scorul după o fază personală a lui Gofolca în minutul 69. Același jucător a mai avut o bară în minutul 82.

Poate singurul plus a fost revenirea lui Paul Anton, care a intrat în minutul 67.

Fanii s-au enervat și chiar l-au cerut pe Valentin Costache de mai multe ori în a doua repriză. Jucătorul care va împlini 19 ani pe 2 august a intrat abia în minutul 85.

Echipele de start:

Dinamo: Penedo – Romera, Nedelcearu, Marici, St. Filip (cpt) – Mahlangu, Nascimento – Hanca, Rivaldinho, Salomao – Nemec.
Antrenor: Cosmin Contra
Rezerve: Brănescu – Katsikas, Busuladzici, Bawab, P. Anton, Costache, Bumba.

FC Botoșani: Cobrea (cpt) – Ungurușan, Miron, Burcă, Mușat – M. Bordeianu, Cucu – L. Buș, Moruțan, Golofca – D. Popa.
Antrenor: Costel Enache
Rezerve: Pap – Kuku, Tincu, Ciaccheri, Târșă, Fulop, Serediuc.

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei)
Asistent 1: Ovidiu Artene (Vaslui)
Asistent 2: Vladimir Urzică (Piatra Neamț)
Rezervă: Andrei Antonie (București)
Observator LPF: Mircea Călin (București)
Observator CCA: Cornel Sorescu (Pitești)

 

-->
Previous Echipele de start la Dinamo-Botoșani. Albin nu a prins lotul
Next Paul Anton: "Sper să ne luăm revanșa cu Bilbao"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *