Situația de la Dinamo este mai grea pe zi ce trece, iar despre asta a vorbit și Ladislau Boloni pentru gsp.ro
„E deosebit de tristă această situație în care Dinamo se trezește zilnic. A avut două exemple triste înainte, Steaua și Rapid, nu mai vorbesc de alte grupări din provincie. Și Rapidul are o forță de sentimente mare. Bogăția sentimentală a suporterilor este mai importantă decât a celui ce vine să conducă. Să dai clubul unui străin de care habar nu ai cine este… Cine a pus la cale această tâmpenie? Cum poți tu, conducerea lui Dinamo București, să nu simți această responsabilitate față de sentimentul care există în jurul acestui mare nume?
– Și acum vorbesc toți despre faliment…
– Mda. Dacă există o gaură financiară mare, despre ce să vorbească?! Dar cine e în România omul care ar face sacrificiul de a investi în club?! Cei care au fost la conducere în acești ultimi zece ani, de când a început degringolada, cu toții sunt de vină că nu au reușit să aprecieze la justa valoare acest sentiment care ar fi putut duce la salvarea lui Dinamo. Bine, nu trebuie dată prea mare forță de decizie suporterilor, însă trebuie respectate sentimentele lor!”, a declarat Ladislau Boloni.
Citește și:
No Comment