Kopic, antrenorul anului la Gala Fanatik. Super discurs


Zeljko Kopic a luat premiul pentru antrenorul anului la Gala Fanatik care are loc în această seară la Marriot. Tehnicianul croat al lui Dinamo a vorbit despre numeroasele personalități importante prezente la eveniment.

„Cu câteva zile în urmă, Florentin (n.r. Petre) mi-a spus că vom fi prezenți la un eveniment important și că ar trebui să mă pregătesc, pentru că e posibil să primesc un premiu.

M-am gândit ‘Ok, o să vorbesc despre fotbal, nu e o problemă, nu trebuie să mă pregătesc foarte mult pentru asta’.

Dar, apoi, când am ajuns aici și l-am văzut pe domnul Lucescu, pe domnul Hagi, toți fotbaliștii lui FCSB, Mitriță și toți ceilalți, mi-am dat seama că nu o să pot vorbi despre fotbal.

În schimb, pot să vorbesc despre o țară frumoasă, despre oameni mândri, despre Iași, despre Craiova, despre Cluj și alte orașe. De asemenea, pot să vorbesc despre familia Dinamo, care este incredibilă.

Pot vorbi despre toți adversarii noștri de pe gazon sau despre momentele bune și rele, dar concluzia este ‘Mulțumesc, România!’, mulțumesc tuturor celor prezenți aici, pentru că m-ați făcut un antrenor mai bun și un om mai bun în acest an” a afirmat Zeljko Kopic la SUPER GALA FANATIK 2024.

Kopic nu a fost singurul reprezentant al lui Dinamo premiat la SUPER GALA FANATIK: jucătorul Dennis Politic a câștigat titlul pentru “explozia anului”.

Gala FANATIK a avut și un alt moment amuzant. Gigi Becali, care a luat titlul de ”omul anului”, i-a transmis lui Kopic că la anul vrea să-i fure premiul.

”Nu vreau să mă mai laud mult, îmi cer iertare tuturor celor pe care i-am supărat în 2024. Încerc să fiu mai bun. Îl văd pe Kopic, la anul vreau să fiu mai bun antrenor ca el. Vreau să iau eu premiul! Aș vorbi mai mult, ca să vă distrez.

Îmi cer iertare tuturor, încerc în 2025 să nu supăr pe nimeni, deși e foarte greu!”, a fost replica lui Becali care a stârnit hohote de râs.

Citește și:

Stațiunea de pe litoralul bulgăresc cu ape termale potrivită și iarna

Previous Fotbalistul liber de contract pe care-l vrea Dinamo
Next ”Explozia anului” vine de la Dinamo: ”Vom da totul”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *