Kiriță: „Nu au educație, nu sunt fotbaliști”


Fostul căpitan din Ștefan cel Mare, Giani Kiriță, i-a făcut praf pe jucătorii lui Dusan Uhrin, după victoria fără glorie împotriva lui Gaz Metan Mediaș. Fostul căpitan al lui Dinamo nu a fost deloc surprins de jocul slab al jucătorilor lui Dusan Uhrin în meciul de la Mediaș.
„Nu mă așteptam la altceva de la acest meci cu Gaz Metan Mediaș. Jucătorii actuali au o presiune foarte mare pe umerii lor”.

Ba mai mult, cu probleme acute de un an de zile, Kiriță ia în calcul ca Dinamo să piardă barajul: „Dacă într-un an de zile nu au reușit să scoată echipa la suprafață, atunci îmi e frică pentru Dinamo la baraj”, a spus Kiriță la Pro Arena.

Previziunile sumbre ale dinamovistului rămân în picioare indiferent de adversarul pe care Dinamo l-ar putea întâlni: „Cu orice echipă ajunge la baraj, credeți-mă că va fi foarte greu pentru Dinamo”.

Giani Kiriță consideră că adversarii din Liga a doua vin cu moral mult mai bun, cu entuziasm și fără niciun fel de presiune: „Acele echipe din Liga 2 vin cu un moral foarte bun, iar jucătorii lui Dinamo nu știu dacă pot face față presiunii”.

Giani Kiriță și-a continuat discursul acid și i-a „tocat” în continuare pe „câini”: „Ei săracii, după ce că nu joacă fotbal, mai sunt și tari în gură. Nu au respect față de nicio legendă a lui Dinamo.

Nu au educație, nu sunt fotbaliști. Nu se respectă pe ei înșiși, darămite să-i respecte pe suporteri”, a mai declarat fostul jucător al „câinilor”.

Citește și:

Bucurați-vă de soare! Ce va urma în luna mai

Previous La ce capitol este Dinamo prima în Liga 1
Next Prima reacție a lui Zăvăleanu despre Șerdean

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *