Katsikas: „E puțin lipsă de respect”


Fundașul lui Dinamo, Giorgios Katsikas, a vorbit despre situația de la echipă după scandalul „petrecăreților” de la Piatra Neamț.

“Atmosfera e putin dificila, dupa infrangera cu Viitorul. Trebuie sa acceptam realitatea, ce s-a intamplat, sa invatam si sa mergem mai departe. Nu avem nimic de facut, sa jucam bine, sa schimbam atmosfera in jurul echipei. Personal, am mari ambitii, cred in mine, cred si in aceasta echipa, desigur suntem intr-o pozitie dificila, sa castigam si sa urcam macar pe 6. Trebuie sa ne antrenam, sa fim responsabili pentru actiunile noastre. Nu vreau sa vorbesc de probleme, peste tot sunt, in Grecia, Europa, dar nu ma concentrez pe ele, ma concentrez pe progresul ce il putem face ca un club”.

Cred ca putem, e putin dificil, dar sigur se poate. Daca suntem responsabili si facem tot ce stim, putem sa reusim asta, sa reusim calificarea macar in play-off. Intre noi, suntem uniti, jucatorii, staff-ul, dar nu stiu daca avem sprijinul celor de afara. Dar nu vreau sa explic, dar avem nevoie de sprijinul tuturor, chiar si al jurnalistilor, pentru a reusi ceva anul acesta”.

“Cand ceva se intampla, negativ, e vina mea sau a noastra, lucrurile astea daca nu arata respect, pentru colegi, pentru club, pentru fani, nu ma simt neaparat tradat, dar cred ca e putin lipsit de respect, dar cred ca e lipsa de respect fata de club”

“E un jucator important pentru noi, un atacant care a jucat cel mai mult, nu doar absenta lui va conta, am incredere in Riva si Bokila, ca isi face treaba. Rivaldinho de fiecare data cand a intrat, a marcat. Meciul de maine e foarte important pentru noi.

Nu stiu ce vor face suporterii, imi doresc sa fie langa noi, in momentele dificile au fost alaturi de noi, e normal sa ne critice, nu avem rezultatele dorite, atunci e normal. Trebuie sa o acceptam, dar cel mai important sa fim o echipa, familie, sa fim uniti si vom putea sa o scoatem la capat.

Lucrurile le-au discutat cei din conducere, noi astia suntem, trebuie sa fim si la bine si la greu impreuna, sa dam dovada ca suntem caractere si scoatem echipa, sa avem rezultate bune. Acum cu siguranta nu a fost un lucru de care sa fie mandri, regreta, noi suntem alaturi de ei si impreuna trebuie sa facem treaba”.

-->
Previous Unul din cei mai vechi dinamoviști îl desființează pe Filip. Atac dureros
Next INTERVIU Paul Anton: ”Ei nu sunt mândri de ceea ce au făcut”. Cum s-au scuzat petrecăreții

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *