Jucătorul care ține cu Dinamo și a impresionat în Liga 1


Mulți fotbaliști tineri sunt fani dinamoviști din copilărie, chiar dacă nu au apucat până în prezent să îmbrace tricoul „câinilor”. Unul dintre ei este Sebastian Mailat, care e impresionat pe toată lumea la partida dintre CFR și Concordia Chiajna.

Folosit sporadic de Dan Petrescu sezonul trecut, iar de Edi Iordănescu doar în Supercupă, Mailat a fost aruncat în foc de Conceicao: introdus în minutul 43 al returului de la Malmo și titularizat în meciul de campionat de sâmbătă, scrie gsp.ro.

„Mailat este un jucător tânăr, muncitor, care a făcut un meci foarte bun. Dacă-i intra prima ocazie, cred că le dădea vreo cinci goluri. Bine că are oportunități, o să vină și golul”, a spus Țucudean.

Autorul golului de 2-0, Culio a vorbit și el la superlativ despre Sebastian: „O să vină și golurile pentru Mailat, care a făcut un meci foarte bun. La ce ocazii a avut, chiar îmi pare rău că nu a marcat, avea nevoie de goluri, dar o să-i vină rândul”.

„De la 6 ani, de când joc fotbal, mi-am dat seama că asta este ceea ce vreau să fac pentru totdeauna. Nu-mi voi bate joc de cariera mea ca alţii, nu mi-am pierdut degeaba copilăria pe terenurile de fotbal”
Sebastian Mailat, în februarie 2010

„Tata ţine cu Poli, eu cu Dinamo”Sebastian Mailat, pe când era jucător la LPS Banatul

Citește și:

Echipele probabile înainte de Gaz Metan-Dinamo

Previous Echipele probabile înainte de Gaz Metan-Dinamo
Next Echipele de start pentru meciul cu Mediaș

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *