Jucătorii lui Dinamo au hotărât: ”Vom protesta împotriva lor”


Așa cum v-am informat în exclusivitate, jucătorii nu vor face niciun demers împotriva lui Dinamo pentru că sunt conștienți cât ar cântări asta în viitorul clubului. Dar vor protesta împotriva conducerii clubului, mai exact împotriva lui Pablo Cortacero și Dorin Șerdean.

”Deocamdată ne gândim, mai este puțin până la primul meci și suntem în discuții pentru ce decizie vom lua. Vom juca, dar ne vom gândi serios cum vom protesta.

Ar trebui să se gândească serios și să lase clubul suporterilor și să facă ei, cum pot ei, să găsească sponsori și să rezolve această situație. Este greu și lucrurile vor deveni și mai dificile.

Domnul Șerdean până acum din ce a spus nu s-a adeverit nimic. A mințit încontinuu. Nu știu dacă cineva din echipă îl mai crede pe domnul Șerdean. E clar că intenția lor nu e de a face bine. Mai bine să nu ne mai promită, cum a spus și Mister (n.r. antrenorul Jerry Gane), să nu ne mai facă speranțe că speranțele astea ne trag în jos. E ceva psihologic, e foarte greu să reziști.

Eu sunt mai norocos, mie mi-au băgat suporterii un salariu acum câteva zile, salariul pe septembrie. Voi face și eu trei luni, unii dintre colegi au 4-5 luni. Va fi o situație foarte dificilă.

Deocambdată nu am nicio ofertă, nu am discutat aceste lucruri. Mă gândesc că poate cineva vine și redresează această problemă. Mi-aș dori din tot sufletul să vină cineva puternic să investească, pentru că dacă nu, va fi greu și toți jucătorii vor pleca și nu va fi bine”, a spus Ricardo Grigore, la Digi Sport.

Citește și:

Un fotbalist important a lipsit astăzi de la antrenament

Previous Alex Conovaru, detalii despre înțelegerea cu Pablo Cortacero: ”Înainte să plece”
Next ULTIMA ORĂ Compania care deține clubul, în faliment. Escrocheria ”Elicopterul” la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *