Jucătorii de la Dinamo pot deveni liberi. Anunțul AFAN: ”Am vorbit”


Ionuț Negoiță trebuie să plătească repede salariile fotbaliștilor de la Dinamo dacă nu vrea un exod în această iarnă de la Dinamo. Emilian Hulubei, șeful AFAN, a explicat că a vorbit deja cu ei și cei care au primit doar o jumătate de salariu, așa cum a anunțat Nistor, că sunt jucători care nu sunt plătiți de DOUĂ LUNI, pot deveni liberi.

”Am vorbit cu jucătorii de la Dinamo, le-am explicat care e noua procedură: pot deveni liberi dacă nu sunt plătiți 60 de zile. După o asemenea întârziere, trebuie trimisă notificare către club.

Dacă salariile nu sunt plătite nici în următoarele 15 zile, jucătorul depune memoriu și devine liber. La alte cluburi au existat jucători care au stat un an de zile neplătiți! Nu știu de ce, că după o lună sau două ar trebui să acționezi, să depui memoriu.

Unii au stat neplătiți un an, chiar și un an și jumătate! Un jucător poate să depună memoriu la prima zi de neplată, nu trebuie să aștepți 60 de zile! Aici mulți fac o confuzie. La 60 de zile poți cere rezilierea contractului.

Am obținut schimbarea regulamentului de la 1 iulie și jucătorii pot deveni liberi dacă le întârzie salariile cu 60 de zile, nu cu 90 de zile, cum era înainte. Mai avem un obiectiv: juniorii să nu mai fie obligați să semneze contracte cu cluburile nici la 16 ani, nici la 19 ani”, a declarat Emilian Hulubei pentru Gsp.ro.

Citește și:

GALERIE FOTO Seară frumoasă de miercuri în Ștefan cel Mare

-->
Previous Șansa lui Mihaiu și cum i-a răsplătit încrederea lui Dusan Uhrin
Next Anunț de ULTIMĂ ORĂ despre Negoiță: ”Asta așteaptă”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *