Jucătorii au avut parte de o surpriză la Săftica


Zile teribile în viața clubului Dinamo după ceea ce s-a intitulat ”beția de la Piatra Neamț”! Mai grav este că echipa e pe locul 7, în afara play-off-ului, la 4 puncte de Astra ce ocupă poziția a 6-a. Ionuț Negoiță s-a jucat cu vorbele în ultimele săptămâni. Mai întâi, a anunțat că vrea să plece de la Dinamo și-a stabilit și-un preț pentru a vinde acțiunile pe care le deține la club, în jur de 5 milioane de euro. Apoi, când a fost întrebat de ce jucători ar putea pleca de la echipă, el a răspuns: ”De ce mă chestionați pe mine, nu știți că nu mai sunt la Dinamo?!”.

Cu toate acestea, Negoiță face și desface pe mai departe la club. El rămâne în continuare în fruntea clubului, iar ultima dovadă, cea mai clară, e că a fost ieri la Săftica alături de președintele Alexandru David și de antrenorul Vasile Miriuță pentru a vorbi jucătorilor. Patronul a vorbit jucătorilor și i-a asigurat de continuitate la nivelul staff-ului tehnic, precum și de faptul că Dinamo își va onora promisiunile financiare față de ei. Este o prezență rară a lui Negoiță în fața echipei, întrucât acesta a renunțat de multă vreme să mai vină și la meciuri.

”Vasile Miriuță este antrenor până la iarnă, cel puțin, iar voi trebuie să-l tratați ca atare. Vreau să fie clar și pentru voi că sunteți jucători la Dinamo. Am să plătesc toate salariile, nu sunt probleme, nu e nicio criză, am încredere în voi și-n antrenor că vă puteți califica în play-off”, le-a transmis Negoiță fotbaliștilor. Care, oricum, nici ei nu prea mai înțeleg ce se mai întâmplă la club, cu derapaje nocturne, cu anunțuri categorice ce apoi se schimbă și cu schimbări la nivel tehnic.

Cert este că echipa este într-o situație critică, iar meciul cu Poli Iași devine crucial. Moldovenii au același număr de puncte ca dinamoviștii, în timp ce Astra, echipa de pe locul 6, are meci o zi mai târziu, duminică, împotriva celor de la FCSB. Este o etapă foarte importantă în economia clasamentului. Până la finalul lui 2017, au mai rămas 4 etape de jucat, iar Dinamo are meci cu Poli Iași, apoi cu Sepsi în deplasare, cu FC Voluntari acasă și cu Timișoara pe Bega.

 

 

-->
Previous Ce promisiuni au făcut dinamoviștii la concertul pentru Cucu
Next EXCLUSIV Reveniri șoc în primul 11! Și o nouă problemă pentru Mahlangu

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *