Juan Camara, primele impresii despre venirea la Dinamo


Juan Camara (26 de ani), fotbalist crescut la FC Barcelona, a şi debutat la Dinamo în partida cu FC Botoşani, 1-1 în Ştefan cel Mare. Mijlocaşul a venit din Polonia la Dinamo, deşi a fost crescut de FC Barcelona, şi spune că se temea că nu-i va plăcea Bucureştiul, dar prima impresie a fost incredbilă.

„(n.r. – Ai învăţat ceva în română?) Până acum, câteva cuvinte. Da, şi alte câteva cuvinte, dar sunt convins că în câteva luni voi învăţa limba. Vin din Polonia, care are o limbă la fel de dificilă, şi mereu reuşesc să învăţ multe, în special despre fobal. Aşa că sper să ajung să pot să vorbesc puţin.

(n.r. – Îţi place oraşul?) Da, deoarece am ajuns într-o ţară străină îmi era frică de cum va fi totul, de cum o să fie oraşul, dar adevărul este că prima impresie a fost incredibilă. Am venit într-un oraş mare, care are de toate. Centre comerciale pentru a mă plimba, parcuri, restaurante, iar, în final, din ce am văzut, îmi place. Şi iubitei mele, la fel. A venit cu mine şi suntem foarte fericiţi”, a spus Juan Camara.

Citește și:

Dinamovistul care a fost uluit de Borja Valle: ”Face diferența”

Previous Dinamovistul care a fost uluit de Borja Valle: ”Face diferența”
Next FOARTE TARE Porecla dată de Pablo Cortacero unui dinamovist

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *