Ivanov: „Conducerea a dorit ca echipa să pice”


Ivanov, ajuns prima oară în România la Gaz Metan, în 2018, n-a uitat de perioada petrecută în „Ștefan cel Mare”. Împrumutat de Craiova în capitală, jucătorul Botoșaniului aduce acuze-șoc pentru Playsport, referitoare la clubul din „Groapă”: „Conducerea a dorit ca Dinamo să retrogradeze!”.

– Din păcate, ai prins și perioada de la Dinamo din sezonul trecut în care ați avut multe meciuri fără victorie. Urmărești „câinii” în Liga a 2-a?

Urmăresc echipa. Țin legătura cu băieții cu care am avut o relație frumoasă în „Ștefan cel Mare”. Eu consider că s-a dorit ca Dinamo să piardă, să retrogradeze. Eu așa simt. Mă refer aici strict la conducere. Îți zic asta din ce am auzit și din lucrurile pe care le-am mai vorbit pe la club cât eram acolo. Așa mi s-a părut. Nu poți să lași una dintre cele mai iubite echipe din țară să pice.

– Cine exact?

(n.r. – ezită) Nu mai contează. Totuși, în afară de suporteri, n-am simțit susținere de la nimeni. Uneori, de exemplu, primeam prea ușor cartonașe roșii sau penalty-uri împotriva noastră. Nu vreau să se înțeleagă că am retrogradat din cauza arbitrajului, totuși, n-a pus nimeni presiune din conducere, nu ne-a luat nimeni apărarea. Poate le convenea situația…

– De domnul Zăvăleanu au vorbit frumos foștii jucători, în schimb ceilalți…

Are și domnul Zăvăleanu vina lui. Mulți și, asta zic și eu, spun că și domnul Zăvăleanu are vina lui. Tot ceea ce-ți zic acum sunt din vorbă-n vorbă, dar asta am simțit. Dinamo are de mulți ani probleme.

Citește și:

10 ani de căsătorie între Delia și soțul ei: ”Trei calități ar fi prea puțin”

Previous Mircea Rednic aproape acționar la Dinamo
Next Surpriză din partea clubului pentru fani

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *