Iuliu Mureșan a fost astăzi la Săftica


Iuliu Mureșan a intrat deja în pâine la Dinamo. Acesta a avut deja o întâlnire cu Nicolae Badea aseară, iar în această dimineață a fost la Săftica. Conducătorul a avut o discuție cu fiecare jucător în partez, apoi le-a ținut tuturor un discurs.

„Am spus că voi trece miercuri pe la echipă, dar am venit în această dimineață. La 09:30 eram acolo. Am vorbit cu fiecare jucător individual, apoi, așa cum se face, am discutat cu toți, la mijlocul terenului. I-am ascultat vreo 30 de minute.

Nu am făcut promisiuni, dar le-am zis că începând de azi numărul meu de telefon e la dispoziția lor și că mă pot căuta oricând pentru a rezolva problemele.

A fost bine primită intervenția mea. Asta așteptau jucătorii, o persoană în care să aibă încredere. Jucătorii se vor înscrie în tabelul creditorilor și în funcție de asta se va face planul de reorganizare. Acum se antrenează bine, nu se pune problema să nu se antreneze. Despre partidele amicale nu am discutat”, a spus Badea la Pro X.

Oficialul „câinilor” a recunoscut că a avut luni seară o întâlnire cu fostul acționar, așa cum a dezvăluit azi Gazeta Sporturilor.

„Cu domnul Badea am vorbit mai puțin. E un om de încredere, are foarte multă experiență. E foarte aplecat spre Dinamo, spre proiect și ne bazăm pe dânsul”, a adăugat Mureșan.

Citește și:

Dan Petrescu despre viitorul său: ”Vreau să mă întorc acolo. Altfel, mă relaxez”

-->
Previous Ultimele acțiuni ale lui Nicolae Badea la Dinamo
Next Iuliu Mureșan are lista pregătită cu nume de transferuri

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *