Ionuț Lupescu (53 de ani) a încheiat colaborarea cu Federația Saudită de Fotbal, acolo unde era director tehnic. Este dorit la Dinamo. Federația a anunțat că fostul mare internațional nu mai activează în cadrul forului saudit, acolo unde lucra din toamna lui 2020. Fostul mijlocaș a fost înlocuit în funcția de director sportiv de Nasser Larguet.
„Asociația Saudită de Fotbal a decis să-l numească pe Nasser Larguet ca director tehnic al Federației Saudite. El îi urmează românului Ionuț Lupescu. Îi mulțumim românului pentru perioada petrecută ca director tehnic al Federației și îi urăm succes pe viitor”, a fost anunțul Federației din Arabia Saudită.
Din informațiile GSP.ro, Ionuț Lupescu ar putea să nu stea mult timp fără un angajament. Răzvan Zăvăleanu, reprezentatul administratorului judiciar al clubului, ar dori să-l aducă pe Ionuț Lupescu în conducerea lui Dinamo.
Oficialul „câinilor” plănuiește să ia legătura cu Lupescu pentru a-l convinge să vină la Dinamo, în locul lui Iuliu Mureșan, care va pleca la finalul acestui sezon.
Prima reacție a lui Ionuț Lupescu
„Eu nu știu, nu am niciun plan. M-a sunat astăzi Răzvan Zăvăleanu să mă invite la unul dintre cele două meciuri din baraj, dar eu nu sunt în țară, ajung pe la mijlocul lunii iunie, dar asta a fost tot. (n.r – Întrebat dacă ar fi tentat de o venire la Dinamo) Nu. În primul rând, eu am alte planuri. În al doilea rând, nu cred că la Dinamo decide Răzvan Zăvăleanu decide cine să vină, ci probabil sunt alții în Consiliul de Administrație.
Nu, nu am în plan nimic legat de România, nici de UEFA, unde am fost aproape 10 ani. Vreau să încerc ceva nou, e un singur lucru pe care nu l-am făcut în fotbal. Deocamdată nu știu, vreau să-mi iau puțin timp să mă relaxez, iar după aceea vom vedea.
Eu știu că toți suporterii dinamoviști m-au dorit de fiecare dată, în fiecare an aproape, dar de când am plecat de la Dinamo, din 2001, eu n-am fost niciodată dorit la Dinamo de cineva care era în conducerea clubului și lua decizii. Trebuie să spun și asta foarte clar, nu poți să mergi la un club care nu îți oferă posibilitatea. Cu domnul Badea nu am vorbit”, a spus Ionuț Lupescu, la Digisport., citat de sport.ro
Ce declarații făcea anul trecut
În mai 2021, Lupescu spunea că era gata să preia acțiunile de la Pablo Cortacero. „Toată lumea vrea să scăpăm de Cortacero. Dacă omul vinde, suntem destui care pot să cumpere acțiunile. Dacă e, cumpăr eu cu alți doi, trei colegi de-ai mei. Cu siguranță găsim, nu asta este problema.
Problema e că nu putem fi investitori. Una e să fii proprietar și investitor. Dacă acest om ar vinde acțiunile, atunci ar exista oameni care au jucat la Dinamo și care ar putea fi proprietari împreună cu DDB-ul. Ca societate, Dinamo ar fi mult mai credibilă pentru un investitor sau pentru sponsori.
Toată lumea e nemulțumită de așa-zișii investitori sau patronii proprietari spanioli, care au adus haos în club. Din cauza lor urmează să fie făcute plăți pentru foștii jucători care au fost la Dinamo, în special spanioli, deci datoriile vin, asta este marea problemă”, a declarat Ionuț Lupescu, potrivit sport.ro.
Citește și:
No Comment