Ionuț Lupescu a oferit un interviu în FANATIK în care lasă de înțeles că se bucură de reîntoarcerea lui Mircea Rednic la Dinamo, dar și pentru că Nicolae Badea se luptă să țină clubul în viață.
Fostul mare internațional a declarat că o parte din problemele financiare ale „câinilor” ar putea fi rezolvate prin implicarea omului de afaceri Nicolae Badea, care tocmai a împlinit 73 de ani.
„Eu mă bucur foarte mult că Mircea Rednic s-a întors la Dinamo și că Nicolae Badea conduce acum din spate, din umbră, din lateral, de peste tot. Sunt și oameni care vor băga, ca de obicei, foarte mulți buni. Așa că din punct de vedere al suporterilor, sunt foarte fericit și nu cred că noi, fanii, trebuie să mai finanțăm așa mult”.
Ionuț Lupescu este convins că Nicolae Badea a fost tot timpul alături de club și nu a ezitat niciodată să-l ajute cu bani:
„Eu nu cred că a plecat niciodată, deci nu cred că întrebarea dacă Nicolae Badea se mai întoarce la Dinamo e corectă. Nu am mai discutat de ceva timp cu dânsul. Nu știu ce șanse are Dinamo în acest sezon și asta e problema celor de acolo. Acum este o conducere și are timp să facă o echipă, să joace și să obțină rezultate cât mai bune”.
Ionuț Lupescu a fost propus de fanii-acționari din programul DDB în funcția de președinte al clubului, însă a mărturisit că nu se pune problema unei reîntoarceri la Dinamo pe termen scurt: „Deocamdată, nu mă gândesc să mă întorc la Dinamo. Voi fi încă doi ani aici, în Arabia Saudită.
Dacă Mircea Rednic e cea mai bună variantă, trebuie să îi întrebați pe cei care conduc Dinamo, pe cei trei din proiectul DDB-PCH sau pe domnul Badea. Ei se pricep cel mai bine.
Citește și:
Programul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou. Moaștele unui mare sfânt, aduse la București
No Comment