Ionuț Chirilă nu mai este antrenorul Academicii Clinceni


Conform GSP.ro, Ionuț Chirilă (55 de ani) nu a mai fost primit la antrenamentele celor de la Academica Clinceni. Locul îi va fi luat de Flavius Stoican (45 de ani).

Aantrenorul care tocmai s-a despărțit de FCU Craiova și-a dat acordul să vină, dar așteaptă ca situația actualului tehnician să fie rezolvată. Conducerea Academicii e sigură că totul va fi lămurit în cursul zilei de joi. Stoican ar urma să stea pe bancă la meciul cu Dinamo, din week-end.

Stoican fusese aproape să preia clubul și înaintea venirii lui Chirilă. Conducerea s-a răzgândit în ultimul moment, după ce Chirilă le-a promis că va aduce o serie de investitori la club.

Astăzi, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, Academica Clinceni a anunțat și schimbări la nivel administrativ:

„Academica Clinceni trece printr-o perioadă de transformări. Clubul nostru va avea un nou acţionariat, iar la nivel administrativ s-au alăturat staff-ului Augustin Călin, care va fi director sportiv, şi Sabin Ilie, în funcţia de team manager. În cursul zilei de mâine vom anunţa şi cine se alătură echipei noastre la nivel de staff tehnic”, se arată în comunicat.

Citește și:

Curiozitatea lui Klaus Iohannis la discuția cu Patriarhul Daniel: ”Sunteți cu schema completă, așa am înțeles”

-->
Previous Mesajul lui Nedelcearu de 1 decembrie
Next Mircea Rednic, ședință cu conducerea lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *