Ionel Dănciulescu: ”Dacă vede Dan Nistor, mă omoară”


Ionel Dănciulescu își explică gestul prin care a scos toate amintirile sale cu Dinamo la licitație pentru a salva Dinamo.

”Pur și simplu a fost ideea mea, am vorbit cu Robert, băiatul care scrie pe pagină la PCH, și văzând mobilizarea exemplară a suporterilor, m-am gândit că aș putea să fac și eu un lucru bun și să donez cam ce mai am mai bun prin casă.

Mărturisesc că nu prea mai am multe lucruri, că nu am fost un timp strângător. Din puținul pe care îl mai am pe aici, cred că pot și eu să ajut.

Am niște lucruri la care țin, dar în aceste momente grele nu se mai pune problema de a păstra un tricou, o cupă sau lucruri de genul acesta.

Trebuie să strângem suma pentru licență, pentru că urmează alte momente grele. Anaf, statul, jucători etc, trebuie făcute multe plăți.

Mai am medaliile de campion cu Dinamo, mai am niște Cupe de goluri marcate, anumite trofee pe care le-am primit, o sticlă de șampaniei de colecție, din 2007, nu știu dacă mai sunt foarte multe, am 16 bilete frumos așezate, date de un suporter, din cupele europene pe care eu le-am jucat.

Eu o să rămân cu amintirile, am reușit niste performanțe. Dacă am nevoie de ceva, o să găsesc pe net, nu îmi fac probleme. Aș fi vrut să nu ia așa mare amploare chestia asta, să rămână între noi, dinamoviștii și să strângem cât mai mulți bani.

Dacă vorbim de muzee, mi-aș dori să le dau celor de la PCH și cele două ghete de golgheteri pe care le am. Văd că muzeul e închis și ghetele stau degeaba acolo. Oamenii care au licitat și vor să cumpere lucrurile respective, poate își doresc să doneze lucrurile alea, dar important e să facem banii.

Dacă vede Dan Nistor, mă omoară. El e pasionat de fanioane, i-am mai dat câteva”, a declarat Ionel Dănciulescu la Digi Sport.

Citește și:

VIDEO EMOȚIONANT Ce pot face creștinii la 12 noaptea de Înviere: ”După 30 de ani”

-->
Previous Și steliștii donează pentru salvarea lui Dinamo
Next Ce s-a întâmplat cu primul trofeu licitat de Danciu-gol: ”Îndemn toți suporterii”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *