Ionel Augustin face o RADIOGRAFIE DURĂ a lui Dinamo


Ionel Augustin are dreptul să vorbească despre Dinamo. 11 ani petrecuţi în tricoul lui Dinamo Bucureşti. 4 titluri de campion al României între 1972 şi 1983. Alte 3 Cupe ale României, câştigate între 1981 şi 1985. Cifre impresionante pentru Ionel Augustin, unul dintre cei mai reprezentativi fotbalişti ai ”câinilor” în anii 70 şi 80. Dar el nu vede cu ochi buni viitorul acestui club.

”Starea de spirit a clubului Dinamo a dispărut. Aici era fenomenul, eram crescuţi în spiritul ăsta, nu ne plăcea să pierdem şi dădeam totul pe teren. Voiam să arătăm că suntem jucători de valoare şi cred că uneori s-a reuşit.

Nu văd ce poate rezolva Claudiu Niculescu. Aşa din declaraţii înţeleg ce vrea, văd că încearcă să îşi impună atitudinea vis-a-vis de joc. Pentru că până la urmă e vorba şi de lipsă de dăruire, de ambiţie, de agresivitate” crede fostul mare jucător dinamovist.

Apoi a continuat:

”Eu sunt foarte revoltat, dar nu mă manifest. Am ajuns într-o situaţie foarte delicată din toate punctele de vedere. Managementul total greşit, lipsa valorii, antrenori mulţi cu foarte puţină experienţă. Deci lasă totul de dorit din foarte multe puncte de vedere. Şi asta se vede. Mai e o chestie care mă afectează puţin. Nu am ceva cu străinii, din contră, apreciez foarte mult venirea lor. Dar să ajungă la Dinamo să joace 8-9 străini titulari…Ei ştiu un singur lucru: au contrat, trebuie respectat, apoi îşi i-au bagajele şi pleacă. Un jucător român, chiar dacă nu e dinamovist, pune suflet, îi pare rău de o înfrângere, de o evoluţie slabă. Pe străini nu îi prea afectează” explică fostul mare fotbalist al câinilor, în exclusivitate pentru Telekomsport.

Previous INCREDIBIL Un jucător din lotul lui Dinamo n-a mai jucat un meci de 3 ani și 53 de zile
Next Ce a spus Ioan Andone despre o posibilă preluare a Voluntariului de către Cristi Borcea

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *