Ioan Ovidiu Sabău, alături de Dinamo


Fost jucător al lui Dinamo, Ioan Ovidiu Sabău, este alături cu sufletul de gruparea din Ștefan cel Mare pe care speră ca Gigi Mulțescu să o salveze de la rușinea unei eventuale retrogradări. Acesta are încredere că ”Smurdul” va resuscita echipa, dar îi înțelege și pe jucători.

”Eu sper să nu se întâmple(n.r. să retrogradeze), sunt și alte echipe mult mai slabe. Eu sper ca domnul Mulțescu să reușească să-i aleagă pe jucătorii care au cât de cât o oarecare motivație și respectul pentru ei, să nu te faci de rușine, să nu fii în istoria clubului cu jucători care au retrogradat echipa. Luându-i individual nu poți să spui că sunt mai slabi decât echipele de play-out”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău pentru Prosport.

”Nu-i ușor. Eu mă pun în situația acestor jucători, care sunt desconsiderați, care sunt tratați cum sunt tratați. Efectiv nu au niciun pic de respect față de ei și aici mă refer la situația lor financiară. Dar asta înseamnă să nu fii legat de club și nu nu-ți pese că este în situația asta. Ei nefiind crescuți acolo…ei sunt doar cu contract și, în zilele de astăzi, este greu să ai jucători din propria pepinieră, să ai jucători care au lucrat 7-8 ani pentru același club, cum era odată, să joci cu sufletul, să iubești clubul la care joci” Ioan Ovidiu Sabău, fost jucător Dinamo

Citește și:

Clotilde Armand acuză din nou PNL de ”blat” cu PSD: ”Voi lupta cu ei”

Previous Întoarcere importantă la Dinamo
Next Misiune îndeplinită. Anunțul oficial deapre cea mai mare victorie a dinamoviștilor

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *