Ioan Mărginean despre Uhrin: „A rămas microbul de dinamovist”


Ioan Mărginean a acordat un interviu amplu în FANATIK. Fostul jucător al lui Dinamo în cei mai glorioși ani din istoria acesteia a discutat printre altele și despre revenirea lui Dusan Uhrin la echipă, antrenor pe care Mărginean l-a adus la Gaz Metan anul treecut.

Ce spuneți despre revenirea lui Dusan Uhrin la Dinamo?

– Și-a asumat o mare responsabilitate, să preia echipa în momentul ăsta, dar având în vedere că a plecat cum a plecat de la Dinamo, cred că vrea și el să arate că poate să facă o minune în ultimul moment. În aceste 9 etape, 9 finale, vrea să demonstreze că poate să salveze ce mai e de salvat. Astea sunt cuvintele lui Mulțescu când a plecat.

Aveți încredere că poate salva Dinamo?

– După părerea mea, dacă la experiența lui și-a asumat, știe mai multe ca mine, am văzut declarația lui, că a studiat lotul, echipa, eu merg pe mâna lui, e un antrenor profesionist, știe în ce s-a băgat, nu pot decât să sper și să-l susțin ca un simplu suporter. Mi-am achitat cotizația anticipat. Am achitat ieri, în loc de 25, pentru că în 25 se împlinesc 37 de ani de când am jucat semifinala cu Liverpool și vreau să fiu cu cotizația la zi. E mare lucru să te prindă membru cotizant după 37 de ani după ce ai jucat o semifinală de Cupa Campionilor, nu?

„E momentul să-i trezească pe copiii ăștia..”

Care ar fi calitățile lui Dusan Uhrin? Ați lucrat cu el și ați insistat chiar să-l aduceți la Gaz Metan Mediaș…

– Omul cere, în primul rând, condiții de antrenament, casă, masă, deplasare, vitaminizare, e un profesionist convins și are un punct de vedere al unui joc care să se bazeze în primul rând pe compartimente, să colaboreze pe angajament, tot ce înseamnă de la a construi și a finaliza. Având în vedere că vârful nostru de atac se numește Nemec și e slovac, mă bazez că va fi o colaborare bună cu întreg lotul și, mai mult, Nemec să revină la forma care a mai fost și să ne scoată din beleaua în care suntem.

Reușește să-i disciplineze pe jucători? Că au fost mai multe probleme în lot…

– Vedeți dumneavoastră, în România cu binele nu faci nimic, cu binișorul nici atât. Eu zic că-i momentul să-i trezească pe copiii ăștia talentați, că joacă la un club mare, cu o mare istorie și tradiție, să se sacrifice, să facă mini-cantonamente, că se joacă din trei în trei zile și cine știe să gestioneze deplasarea, recuperarea, masa, antrenamentele, cine are șansa să-și mențină lotul intact, să nu aibă mari probleme de accidentări, Doamne ferește!, de coronavirus nici nu mai vorbesc, să se poată deplasa rapid, să se refacă rapid, va avea de câștigat pentru că lotul este subțire numeric la Dinamo.

„Cum îți așterni, așa dormi”

Nu credeți că mai e cazul ca în perioada Contra-Gane, când ajuseseră jucătorii să vină la stadion în ziua meciului?

– Este o vorbă la români: Cum îți așterni, așa dormi. Eu nu vreau ca Dusan, care mi-e apropiat, îi mai transmit încă o dată succes cu ocazia asta, să aibă probleme.

Ce i-ați spus marți seară, când ați vorbit cu el?

– Direct succes. Pe mine m-a impresionat că a acceptat. I-a refuzat pe cei de la Iași, a zis că nu îi preia în timpul campionatului. Dar înseamnă că a rămas microbul de dinamovist, să sperăm că reușește să pună lucrurile la punct la timp, are o misiune foarte grea și trebuie să-l încurajăm. La bine ți-e casa plină, la rău toți fug. Cinste lui că a acceptat, Doamne ajută să ne bucurăm la final!

Citește și:

Ludovic Orban îl pune la punct pe Vlad Voiculescu: ”Arată că premierul a luat o decizie corectă”

 

-->
Previous ULTIMA ORĂ Dinamo s-a despărțit azi de un jucător de mare perspectivă
Next Sfat pentru DDB: „Dupa modelul Barcelona”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *