INTERVIU PREMIUM Rednic: ”Negoiță s-a c….t pe el”. Mesaj pentru Bălănescu


Mircea Rednic a participat miercuri seara la deschiderea unei fabrici de bere deținută de Matei, fiul lui Răzvan Lucescu, în Regie. Doardinamo.ro a fost prezent la evenimentul care a coincis cu marea împăcare dintre Mircea Rednic și Mircea Lucescu. Fostul antrenor al lui Dinamo a acordat un interviu în exclusivitate pentru site-ul nostru în care a explicat ce a fost în sufletul lui în această perioadă de când a fost dat afară de la echipa lui de suflet.

-Este împăcarea anului aceasta, să fiți aici, la berăria deschisă de familia Lucescu?

Da, nu ne-am mai văzut de foarte mult timp. De vorbit, am vorbit acum o lună. Era normal să ne împăcăm, nu am avut de împărțit nimic. Chiar îmi pare rău că s-a ajuns ca noi să avem discuțiile astea prin presă. A fost sau n-a fost vina mea, știi cum e, presa a contribuit foarte mult, dar eu știu ce am spus și după aceea a înțeles și nea Mircea și bine că am reușit să ne împăcăm.

Eu pe Lucescu nu pot să fiu supărat, a făcut atât de multe pentru mine, pentru care eu o să am un respect și o recunoștință toată viața. M-a și șlefuit, erau momente în care eu aveam nevoie de un antrenor cu experiență, avantajul lui e că am și jucat cu el, el juca extremă dreapta, eu jucam fundaș dreapta, colaboram foarte bine, mă mai și înjura, și când trebuie, și când nu trebuia, dar am avut multe lucruri de învățat și a fost o perioadă care m-a ajutat mult în cariera mea ulterioară.

foto doardinamo.ro

”Dacă e să gândesc cu sufletul, mâine i-aș da banii lui Negoiță”

-Nu-l convingeți să investească cu dumneavoastră la Dinamo?

Ați văzut, are mai multă experiență ca mine, eu mai pun și suflet. El a spus foarte clar, nici n-ai stadion, nici nu știi ce investești, nu știi ce cumperi, pentru că lucrurile nu sunt clare. Normal că Negoiță vrea să vândă, el vrea să vândă de vreo 4 ani, dar e același preț și aceeași situație, nu s-a schimbat nimic.

E foarte greu. Dacă e să gândesc cu sufletul, mâine i-aș da banii. Dar m-a deranjat felul în care s-a comportat cu mine, nici n-am luat în serios această ofertă. Mă dai afară și după două zile îl trimiți pe David să-mi propună, un om care a fost dat afară tot de el, și vine să-mi propună marea afacere a anului, pe care doar ei o văd, dar ei de când e Negoiță acolo nu au văzut-o.

-Când o să vă vedem din nou la Dinamo?

Ufff…în situația de față nu știu, eu oricând pentru Dinamo sunt dispus să fac orice. Dar nu vreau să fiu luat de fraier și uite ce se întâmplă cu jucătorii pe care i-am adus eu.

-Vă doare?

Normal că mă doare. Nu e corect. Jucători pe care i-am adus eu trebuie judecați din ianuarie. Au fost 20 de meciuri, 12 victorii, 4 egaluri și 4 înfrângeri, cea mai bună apărare din play-out, jucători care au venit nepregătiți pe salarii mici, am încercat să mă încadrez într-un buget pe care nu-l cunoșteam exact. De aceea s-a și ajuns ca eu să împrumut clubul cu bani pentru că nu erau în posibilitatea să plătească salariile, cum nici acum nu le-au plătit, băieții au două salarii restante.

”Andone a zis că o întreabă pe nevastă-sa. Nimeni nu vrea să se bage”

-Dar dumneavoastră v-au dat banii?

Pe mine m-au amânat și-i voi primi în momentul în care o să primească de la televiziuni.

-Dar dacă se va face stadion vă gândiți serios să cumpărați clubul de la Negoiță?

Eu sunt sigur că vor fi alții înaintea mea care vor să facă lucrul ăsta. Eu îmi doresc să mai antrenez până la 60 de ani. Dar eu când am venit aici m-am implicat foarte mult. Ce să faci mai mult, să aduci bani de acasă, să plătești jucători, pentru că la Reda nu au vrut să dea cei 25.000 de euro, prima tranșă pe care am plătit-o eu, am dat prime de joc, am antrenat gratis, mai mult nu știu cine ar fi făcut.

-Nu reușiți să convingeți pe altcineva să investească cu dumneavoastră?

Nu vezi că nimeni nu vrea să se bage? Andone a zis că o întreabă pe nevastă-sa, nea Mircea că nu are stadion. Eu am fost singurul care atunci când mi s-a cerut ca să ajut, am ajutat. Pot să fac mai mult, dar nu în condițiile de față. Pentru că au un antrenor, au un manager, și-au adus jucători, eu nu mai văd de ce aș veni. Să vin ca ce? Să cumpăr 51%, el să rămână cu 41%, eu să fac munca grea, eu să iau ce ia el acum și după aia el la sfârșitul anului să întindă mâna.

”Negoiță s-a căcat pe el!”

-Care e răspunsul public pentru Negoiță?

Tocmai l-am făcut: nu cumpăr în condițiile astea. Și trebuie să precizez că nu așa se negociază cumpărarea unui club. Să spui că vii în fața suporterilor, a spus asta doar pentru că s-a căcat pe el! Pe românește. Oferta a fost doar pentru că au fost incidentele de la Rin și de la Bălănescu acasă.

-Un mesaj pentru Bălănescu aveți?

Iuda! Iuda există și în 2019!

Citește și:

Se vinde Dinamo! Afaceristul care vrea să parafeze actele în luna iulie

-->
Previous Se vinde Dinamo! Afaceristul care vrea să parafeze actele în luna iulie
Next VIDEO Încă două transferuri pentru Dinamo. Unul e fotbalist de clasă

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *